Emisiunea TV Business Philosophy
Victor Hănescu, invitat al emisiunii Business Philosophy de la Canal 33

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 18 martie, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe Victor Hănescu.

În cadrul emisiunii, care va fi moderată de Romeo Chiriac și Laurențiu Ciornei, fostul număr 26 ATP va povesti despre traseul pe care l-a avut de la sportiv de înaltă performanță către business-ul de succes, Academia Victor Hănescu.

Victor Hănescu a fost cel mai bine clasat jucător român peste un sfert de secol. Cel mai bun loc al carierei lui Hănescu a fost 26 ATP, în anul 2009. A acces până în sferturile de finală de la Roland Garros, în 2005 și a cucerit un titlu ATP (Gstaad), disputând alte patru finale ATP.

A reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Beijing. În 2005 i-a luat un set lui Roger Federer.

În 2006, din cauza unui accident, Victor a fost nevoit să se retragă din tenis pentru aproape un an, dar în 2007 a revenit pe teren și a câștigat 3 Challenger-uri.

– în 2008 a câștigat Allianz Suisse Open Gstaad, după ce l-a învins pe rusul Igor Andreev (ATP 7);

Victor a participat la toate turneele din cadrul Davis Cup în fiecare an al întregii sale cariere (2001 – 2014). A câștigat partida de calificare împotriva Belarusului și a dus România în sferturile de finală ale Davis Cup (2005).

Hănescu a evoluat în 21 de întâlniri pentru România, disputând 37 de partide la simplu și la dublu.

După ce s-a retras din echipa de Cupa Davis, Federația Internațională de Tenis i-a oferit trofeul “ITF Commitment Award” pentru aportul adus în promovarea sportului alb pe plan mondial.

După ce a încheiat cariera de jucător, Hănescu a susținut programe precum “Dream Young Team” sau ”Orice campion are un început”, efectuate la Arenele BNR, în Craiova, București, Cluj sau Curtea de Argeș, care s-au bucurat de real succes.


Victor Hănescu este printre puținii, dacă nu singurul, care are o Academie de tenis în România la standarde internaționale.

De asemenea, a organizat la Târgu Jiu, Cluj, Craiova, București sau Curtea de Argeș tabere de mental coaching în care au fost oferite lecții de consultanță, coaching, dezvoltare personală, antrenamente, meciuri demonstrative sau scouting, cu profesioniști din țară și din străinatate.

În cadrul “Train Like a Pro“ s-au organizat tabere de mental coaching la Târgu Jiu, Cluj sau Curtea de Argeș.

Aici au fost invitați experți internaționali, printre care Dave de Haan, Cristina Rolo (mentalist echipa SUA) sau Patricio Remindegui.


Tot în cadrul emisiunii Business Philosophy de miercuri, terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica „Alegeri potrivite“.

Iar actorul Victor Yila va prezenta pastila „Munca la negru“.
Recent:

AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții
“AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții: În cadrul galei Top BrandRO 2026 AQUA Carpatica a...

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești, premiate la concursul Treasures of the East
Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate la concursul Treasures of the East, informează pagina de Facebook...

Recenzie Fortuna Palace Casino 2026 — analiză detaliată pentru jucătorii din România
O recenzie utilă răspunde la întrebările concrete ale jucătorului: este platforma de încredere, merită bonusul activat, cât durează retragerile, cum...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna septembrie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Mai multe generații și peste 130 de copii s-au reunit la a XII-a ediție de „La Strugurit
Cu o tradiție veche de peste 15 ani, începută în anul 2009, când a fost inaugurat primul cules alături de...

De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic Maestrul și discipolii aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român
Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și...

Majoritatea spectacolelor de succes sunt șușanele – regizorul Mircea Cornișteanu
Regizorul Mircea Cornișteanu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Regizorul Mircea Cornișteanu...

AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup
AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup, ediția 2026. „Au venit. Au jucat. Au...

România încheie cu un parcurs bun Olimpiada de Șah din Uzbekistan!
Pornind ca favorită numărul 23, România a încheiat competiția pe locul 17 dîn clasamentul final în competiția la care au...

Arian Notrețu, despre legătura dintre sport și teatru
Campionul paralimpic la natație, Arian Notrețu a fost invitatul lui Romeo Chiriac la podcastul Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Guest...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


