PODCAST - CSR
Taina înțelegerii și a iertării. Miracolul actului de caritate – “La Taica Lazăr”

Părintele Daniel Smuc a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul Podcastului Business Philosophy.
“Biserica Îngerașilor Bolnavi. Taina Botezului” a fost tema acestui podcast.

00:45 – Întâlnirea părintelui Daniel Smuc cu viitoarea soție Raluca Tănase, în urma căruia vor fi construie acțiuni de caritate “La Taica Lazăr”. Cultura voluntariatului a existat în România. Am văzut-o și la prof. dr. Pesamosca”. Raluca, elevă a lui sister Aloysius, o măicuţă venită după anii `90 în România, invitată de baronesa Emma Nicholson să se ocupe de copiii abandonaţi
5:25 – “Avem un sfânt care spune: când vrei să faci un bine trebuie să îți transpire în palmă darul până găsești cui îl dai”
5:51 – Primul leagăn special, adus în spital de Raluca pentru cei cu afecțiuni locomotorii. Primul cinematograf pentru în spital, unde copiii primeau o jucărie de pluș

7:01 – sfaturi pentri diminuarea răutății omenești, invidiei, lăcomiei sau a uscăciunii sufletești. “Împietrirea inimii, o boală foarte grea”
12:20 – 5 ani de “Taica Lazăr”, prin care creem poteci și căi de desțelenire a inimii. Cum funcționează un magazin de caritate. Comparație cu un charity shop britanic
17:07 – programe “Taica Lazăr” de ajutor a oamenilor străzii. Manualul Cerșetoriei. Pilda cerșetorului și tipologii – actorul, angajatul, cel adevărat
19:19 – Istoria fascinantă a lui Taica Lazăr, personaj care a existat în perioada interbelică
27:03 – Amprenta sfinților martiri Brâncoveanu asupra locului
31:00 – Taina înțelegerii și a iertării. Modalități de a face față celor care îți fac rău
Podcastul Business Philosophy este sprijinit de Domeniile Sâmburești.
Recent:

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna august 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Studiu de caz al filmelor istorice religioase românești
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Dragoș Slăvescu, organizator festival medieval...

Alpinistul David Neacșu, despre comportamentul românilor pe munte
Alpinistul David Neacșu a fost invitatul moderatorului Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Prezentarea invitatatului, alpinistul...

NOD Festival anunță tema ediției din acest an: „Building Communities“. Cultura se construiește împreună
Cea de-a doua ediție a NOD – International Literary Rights Festival, care va avea loc în perioada 24–27 septembrie 2026...

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

De ce nu investesc sponsorii în tenisul românesc
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, l-a avut ca invitat pe Răzvan Itu, fost membru al...

Restograf dă startul celei mai mari competiții între restaurante din România
80 de restaurante, 10 categorii și o premieră: finala The Great Restaurant Battle se mută offline, iar publicul va decide...

A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe
AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul...

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026
Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


