(de Romeo Chiriac)

Istoricul Neagu Djuvara s-a stins din viaţă în data de 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani, informează Revista Sport Magazin.

Cu trei ani înainte de moartea acestuia, în 2011, am avut privilegiul de a realiza singurul interviu cu filozoful Neagu Djuvara pe teme de sport, intitulat “Înțeleptul și sportul” AICI  (MEDIAFAX) si AICI (PRO SPORT) din care spicuiesc câteva fragmente:

“Romeo Chiriac: Susține-ți teoria că anii de comunism au produs modificări în profilul etnic al românului, având ca efect amplificarea stărilor de necinste şi hoţie, implicit a corupţiei.

Neagu Djuvara: “Ar fi naiv să ne închipuim că necinstea şi corupţia nu existau şi înainte de lunga perioadă comunistă. Cred că favoritismul va fi existat şi la Olimpiadele din Grecia antică. Fapt este însă că în perioada comunistă lucrurile s-au agravat considerabil, din pricină că oamenii s-au văzut siliţi să fure doar ca să poată trăi şi a devenit ca o a doua natură. Corupţia a atins inevitabil şi sportul, lucru deosebit de trist, fiindcă sportul în mintea omului este asociat cu fair-play-ul şi onestitatea”.

R.C.: Sportivul trebuie să reprezinte un etalon de moralitate?

N.D.:  În anii comunismului românii au fost nevoiţi să fure ca să poată trăi, apărând astfel fenomenul de corupţie, care a contaminat inevitabil şi sportul.  Românii au devenit mai răi în perioada comunistă, agresivitatea din sport, atât pe teren, cât şi în tribune, fiind o altă “moştenire” a acelei epoci.  Obligatoriu sportivii trebuie să reprezinte un etalon de moralitate! Nu are cum să fie altfel, nu li se poate acorda nicio scuză. De aceea a apărut şi substantivul laudativ «sportivitate», adică felul de a lua lucrurile în viaţă, cu seninătate şi cinste, ca un sportiv”.

R.C.: Printre pasiunile dumneavoastră se numără și sportul

N.D.: Două sporturi am practicat mai intens, schiul şi echitaţia”, se destăinuie Neagu Djuvara. “Să vă dau nume de campioni… Pot să spun cu precădere pe unul singur, campionul european de coborâre la schi în 1936, Kneissl, care mi-a fost în Austria instructor în trei ani succesivi. El era nu numai un admirabil profesionist, ci şi extrem de amical. Cu el şi o călăuză, am făcut cea mai frumoasă ascensiune în munţi: de la Hochsölden (2100 m) la Wieldspitze (3700 m) în 1937”. Pot adăuga la cele menţionate mai sus – adică echitaţie şi schi – tenisul (până mi-am făcut un tennis-elbow), nataţia, schiul nautic şi planorul. Destule, nu? Apoi, am asistat în Austria la câteva superbe spectacole de sărituri cu schiurile si slalom. Şi când eram în Suedia (1944-1945), m-am încumetat să fac şi eu câteva sărituri de vreo 40 m pe o trambulină militară. Pot afirma că impresia pe care o ai în coborare până la trambulină este mai stresantă decât un salt cu paraşuta, căci am făcut şi asta…”.

R.C: Ați luptat în doilea Război Mondial și ați fost rănit lângă Odesa. Ați fost martor la scene pline de violenţă în război, dar cum vi se par scenele de violenţă din sport?

N.D: “Am văzut la televizor scene inadmisibile care nu au ce căuta pe terenurile de joc sau în afara lui.  Violenţe există în lumea întreagă, dar impresia mea de om foarte vârstnic este că înainte de război n-am pomenit asemenea scene”.

R.C: Sportul poate reprezenta o soluţie pentru a depăși perioada de criză?

N.D: Consider ca e un semn bun că vin mii de oameni la teatru, la festivaluri sau târguri de carte. E o soluţie în perioada de criză pentru a se hrăni şi cu viaţa intelectuală, nu numai cu distracţii de cafenea. De asemenea, o soluţie reprezintă şi practicarea sportului”, se menționează în interviu.

Pe 25 octombrie 1917, când grupările bolşevice conduse de V.I. Lenin preluau controlul în Rusia, prin înlăturarea guvernului Al. Kerenski, Neagu Djuvara se afla la Sankt Petersburg, informează historia.ro. Avea un an şi două luni şi era refugiat. Tinca Grădişteanu, alături de cei doi fii ai săi, Răzvan şi Neagu, hotărâse să părăsească România aflată sub ocupaţie germană şi să plece în Franţa, via Rusia. Familia a fost reţinută o vreme în Capitala rusă din cauza unei confuzii produse de numele guvernantei eleveţience care îi însoţea – era acelaşi cu al unei spioane germane. Au ajuns în Franţa pe drumul cel lung: prin Finlanda, Suedia şi Anglia”.

În 2014 Neagu a prezis într-un material AICI că Rusia va dispărea în următorii 100 de ani.

Iar în martie 2015 aprecia într-un interviu AICI că Putin că este un clovn. 

CV – Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi.

CĂRŢI PUBLICATE: Principalele publicaţii sunt: “Le droit roumain en matière de nationalité”, Paris, 1940 (teză de doctorat); “Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire”, în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; “Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations”, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză); în româneşte, “Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor”, Humanitas, 1999; “Les «grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire?” în Südost-Forschungen, Band XLVI, München, 1987, pp. 1-56; “Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle”, Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte, “Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne”, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; “Les Aroumains” (operă colectivă), Publications Langues’O, Paris, 1989; în româneşte, “Aromânii – istorie, limbă, destin”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; “Sur un passage controversé de Kékauménos. De l’origine des Valaques de Grèce”, în Revue roumaine d’histoire, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; “Cum s-a născut poporul român”, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; “Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; “De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul”, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; “Însemnările lui Gheorghe Milescu”, roman, Humanitas, 2004; “Amintiri din pribegie”, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: “Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil” (1948-1990), L’Harmattan, Paris, 2004; “Există istorie adevărată?”, Humanitas, ed. a III-a, 2008.