Connect with us

PR Emotional

Trei milioane de oameni au urmărit momentul artistic caritabil interpretat de Andra, Damian Drăghici și Horia Brenciu

Ca parte a inițiativei naționale de strângere de fonduri demarată alături de Crucea Roșie Română, Timișoreana dă tonul solidarității și lansează melodia „Împreună”, aducând împreună unele dintre cele mai iubite voci din România. În prima zi de Paște, pe 19 aprilie, momentul artistic caritabil va fi transmis simultan pe Antena 1, Digi 24, Kanal D și PRO TV.

Andra, Damian Drăghici, Feli, Florin Ristei, Horia Brenciu, Iuliana Tudor, Sore, Virgil Ianţu, artiștii Orchestrei Române de Tineret și Casa de producție muzicală HaHaHa Production find cei care s-au alăturat inițiativei.

Această melodie a solidarității dintre români – Împreună”– a fost compusă de către echipa HaHaHa Production: Felicia Donose, Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Şerban Cazan şi Dorian Micu. Într-un efort comun, menit să vină în sprijinul inițiativei #separațidarîmpreună, unii dintre cei mai iubiti artiști de către români interpretează aceasta piesă, separaţi, de la distanță, şi fiecare de acasă.

Ei vor fi doar virtual împreună, în prima zi de Paște, pe 19 aprilie, în transmisiune simultană, la ora 19.50, într-un moment artistic difuzat pe Antena 1, Digi 24, Kanal D și PRO TV.

„Împreună” este o piesă despre cum trebuie să fim de fapt. Nu numai acum, ci mereu. În viaţa mea, mi s-a confirmat că lucrurile bune se fac în echipă, se fac împreună. Acum, mai mult decat oricând, chiar dacă suntem desparţiţi fizic trebuie să fim împreună şi să ajutăm să ne fie mai bine.’’ – a declarat Şerban Cazan, unul dintre compozitorii melodiei.   

„În aceste momente, noi toţi avem nevoie să ne reamintim ce este bun şi frumos, iar muzica este cea care ne aduce bucurie în momentele frumoase sau alinare şi speranţă în momentele grele. Alături de artiştii care s-au alăturat iniţiativei #separaţidarîmpreuna, Timişoreana îşi doreşte să aducă speranţă şi optimism tuturor românilor, că vom depăşi cu bine această perioadă, împreună. Le mulţumim artiştilor că au reuşit să compună şi să interpreteze o melodie nouă, arătând că nimic nu este imposibil de realizat, chiar şi de la distanţă.” – a declarat Iulia Dobre, Senior Brand Manager Timișoreana.

„Mulțumim tuturor pentru donațiile făcute până acum şi mulțumim tuturor artiştilor care s-au implicat în această inițiativă. Este minunat să vedem că, deși de la distanță, suntem împreună. Eforturile personalului medical român sunt uriașe, așa că este esențial ca în această perioadă să fim cât mai mulți, uniți și alături de ei. Fiecare donație, indiferent de sumă, contează. Împreună putem ajuta la înfrângerea acestui virus.”, a completat Ioan Silviu Lefter, Director General, Crucea Roșie Română.

Românii au dat încă o dată dovadă de solidaritate și s-au alăturat inițiativei naționale de strângere de fonduri

#separațidarîmpreună, menită să sprijine necesitățile urgente ale sistemului medical din România în lupta împotriva Coronavirus. Ca parte a inițiativei naționale de strângere de fonduri, Timișoreana a făcut primul pas și a donat 1.000.000 de lei către Crucea Roșie Română pentru achiziționarea de echipamente urgente și necesare pentru spitalele din România.

Toți cei care vor să fie împreună cu noi și să se alăture inițiativei și, își doresc și au posibilitatea să ajute, o pot face în continuare, donând echivalentul a 2 euro prin SMS la numărul 8827, cu textul: DONEZ sau donând on-line pe website-ul : www.separatidarimpreuna.ro.

Recent:

ECONOMIC1 day ago

Cum poate un vin bun să completeze un eveniment memorabil

“Un vin bun completează un eveniment. Un vin ales cu grijă îl face memorabil. Fie un roze delicat, fie un...

PODCAST PR & MARKETING3 days ago

Cum atingi culmile ȋn marketingul digital

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, l-a avut ca invitat pe Daniel Ene, antreprenor, specialist SEO,...

ECONOMIC3 days ago

La Craiova International Shakespeare Festival, setea de emoție, spectacol și povești se întâlnește cu prospețimea AQUA Carpatica

Shakespeare Seniors își propune, printr-o serie de reprezentații speciale organizate în cămine și centre rezidențiale pentru seniori, să transforme spațiile...

ECONOMIC3 days ago

Cum poate automatizarea să reducă erorile și costurile operaționale?

Lumea afacerilor se schimbă de la o zi la alta, iar cine rămâne blocat în procese manuale riscă să piardă...

Creatii5 days ago

Un moment istoric pentru arta olfactivă: parfumul inspirat de Brâncuși, lansat la Roma

La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptura întâlnește parfumeria într-un proiect cultural fără precedent la Roma:...

MEDICINĂ5 days ago

Medicana Health Group România aduce în prim-plan terapiile cu celule stem: soluții inovatoare și perspective promițătoare pentru pacienții cu autism

Reprezentanța Medicana Health Group, din București, România, își consolidează rolul de facilitator al accesului la tratamente medicale de ultimă generație,...

SPORT1 week ago

Şah în Şcoală la Cotroceni: un moment fără precedent în istoria programului

Prima prezență a programului la Palatul Cotroceni, în acelaşi weekend cu competiții în șase localități din țară În weekendul 15–17...

SPORT1 week ago

Perechea Maia Munteanu /Antonia Tudor a câștigat cea de-a XIV-a editie a Dr. Oetker Junior Trophy

Perechea Maia Ioana Munteanu /Antonia Maria Tudor (ambele din România) a câștigat cea de-a XIV-a editie a Dr. Oetker Junior...

ECONOMIC1 week ago

Premiu special acordat lui Yannis Jean Valvis și AQUA Carpatica la Gala Destinația Anului

La gala Destinatia Anului 2026, un Premiu Special a fost acordat lui Yannis Jean Valvis și AQUA Carpatica — recunoaștere...

MEDICINĂ2 weeks ago

Implant dentar preț: de ce cele mai ieftine opțiuni pot deveni mai costisitoare în timp

Alegerea unui implant nu ar trebui să înceapă și să se termine cu suma afișată într-o ofertă. Este firesc ca...

Publicitate

Recomandarea noastra: