Analize & Studii
STUDIU: De ce alcoolul a salvat omenirea

Oamenilor ar fi fost salvaţi de la extincţie de consumul de alcool, cred oamenii de ştiinţă care au studiat obiceiurile alimentare ale primatelor de acum milioane de ani, informează The Independent.
Evoluţia capacităţii de a metaboliza alcoolul e posibil să îi fi salvat pe strămoşii preistorici ai omenirii de la extincţie. Un strămoş comun al oamenilor şi al celorlalte primate a evoluat în direcţia metabolizării mai eficiente a alcoolului cu ajutorul unei proteine.
Aceste primate au avut ca urmaşi nu numai oamenii, dar şi gorilele, cimpanzeii şi maimuţele bonobo, toate aceste specii fiind capabile să metabolizeze etanolul, substanţa chimică din alcool.
Strămoşul comun al oamenilor şi cimpanzeilor a trăit în urmă cu între şase şi opt milioane de ani în urmă. Primatele şi maimuţele au un strămoş comun de acum 25 de milioane de ani.
Profesorii Dr. Kim Hockings şi Dr. Robin Dunbar argumentează că această capacitate de metabolizare i-a ajutat pe strămoşii oamenilor să supravieţuiască în faţa altor specii rivale de maimuţe sau primate pentru că le-a permis să consume fructe mai coapte şi fermentate pe care acele populaţii rivale nu le puteau consuma pentru că pentru ele erau otrăvitoare pentru ele din cauza alcoolului.
Speciile de maimuţă încă nu pot să tolereze etanolul din fructele foarte coapte, iar autorii spun că această sursă de calorii e posibil să fi salvat primatele de la extincţie.
Dr. Hockings, lector senior la Universitatea din Exeter, Regatul Unit, spune că „şi astăzi putem observa primatele consumând fructe fermentate şi chiar bând vinul produs de oameni. Este greu să găsim un răspuns la acest comportament, dar el reflectă şi istoria noastră, a omenirii, cu alcoolul. Un alt factor interesant este că nivelul de alcool dintr-un fruct fermentat este între 1 şi 4 procente, iar alcoolul pe care îl consumă oamenii astăzi este, de multe ori, mult mai puternic”.
Autorii adaugă că alcoolismul la oameni nu este doar o problemă medicală ci „o parte din fundamentul societăţilor umane, trecute sau prezente”.
Recent:

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna august 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Studiu de caz al filmelor istorice religioase românești
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Dragoș Slăvescu, organizator festival medieval...

Alpinistul David Neacșu, despre comportamentul românilor pe munte
Alpinistul David Neacșu a fost invitatul moderatorului Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Prezentarea invitatatului, alpinistul...

NOD Festival anunță tema ediției din acest an: „Building Communities“. Cultura se construiește împreună
Cea de-a doua ediție a NOD – International Literary Rights Festival, care va avea loc în perioada 24–27 septembrie 2026...

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

De ce nu investesc sponsorii în tenisul românesc
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, l-a avut ca invitat pe Răzvan Itu, fost membru al...

Restograf dă startul celei mai mari competiții între restaurante din România
80 de restaurante, 10 categorii și o premieră: finala The Great Restaurant Battle se mută offline, iar publicul va decide...

A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe
AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul...

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026
Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


