Stiri
Recomandarea noastră: Lector univ. Dr. Alice Piperea – Doctor în Farmacie, Farmacist primar

Lector univ. Dr. Farmacist Primar Alice Piperea, este fostă olimpică națională la Chimie și absolventă şef de promoţie a Facultăţii de Farmacie UMF Carol Davila din Bucureşti cu media 10.00, fiind Farmacist Primar în Laborator Farmaceutic şi Doctor în Știinţe Farmaceutice.
Are experienţă atât în farmacia de circuit deschis, cât şi în industria farmaceutică, laboratorul de analize toxicologice şi nu în ultimul rând, în mediul universitar.
A publicat 19 cărți didactico-științifice, dintre care 16 în calitate de unic autor și 3 în calitate de autor principal și 29 articole științifice, dintre care 26 în reviste BDI și 3 în reviste cotate ISI, în domeniile Toxciologie și Chimie a Medicamentului.
În prezent este Lector universitar la Facultatea de Farmacie din cadru Universității Titu Maiorescu, disciplina Toxicologie și colaborează cu mai multe companii și asociații în calitate de lector, autor, creator de conținut, speaker, blogger și specialist în domeniul farmaceutic și academic, precum și specialist în online marketing, graphic design și social media. Susține periodic un curs creditat cu 8 EFC de către Colegiul Farmaciștilor, destinat Farmaciștilor și altor specialiști din domeniul Medico-Farmaceutic, intitulat “Actualități cu privire la substanțele dopante utilizate în dopajul sportiv și suplimentele alimentare indicate sportivilor”.
Pe website-ul personal care are ca scop scop informarea publicului larg, dar și a specialiștilor din domeniul medico-farmaceutic în ceea ce priveşte numeroasele aspecte ale domeniului farmaceutic, publică permanent articole documentate științific și prezentate artistic din domeniu Health&Beauty. Anumite articole de pe acest website sunt adresate strict specialiștilor și sunt în limbaj de specialitate. Prin intermediul acestui website promovează, deasemenea, produse, servicii și persoane de calitate din domeniul Chimie, Medico-Farmaceutic și domenii conexe.
Oferă meditații la Chimie Organică pentru BAC, respectiv admitere la Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.
Mai multe detalii despre ea puteti afla accesând link-urile CV, Pagina profesională de Facebook, Despre ea, Interviu La Gazette Medicale, Interviu Pharma Pro, Apariții în media, Hamangiu – cărți, Articole – Medijobs, Asociația Succes, Cărți Amfetamine, Carte medicamente potență masculină.
Recent:

Restograf dă startul celei mai mari competiții între restaurante din România
80 de restaurante, 10 categorii și o premieră: finala The Great Restaurant Battle se mută offline, iar publicul va decide...

A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe
AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul...

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026
Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iulie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jucătorii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția de rachete de la T.C. Curtea de Argeș
Jucătorii și oficialii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția impresionantă de peste 200 de rachete de la T.C....

Cum sunt botezați românii în apele Iordanului sau cununați la Petra de ghidul Adel Mahadin
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe terapeuta Ileana Vlăduț și ghidul...

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care...

#gofundkassandra: Trofee pentru Kassandra de la Hagi, Lucescu, Miatovic, Mutu, Marcel Răducanu, Gică Popescu și Tudorel Stoica
Fostul internațional Iosif Rotariu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 00:30 –...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


