ECONOMIC
Padbol România și Fundația Alexandrion, împreună și de 8 Martie!

Ieri a fost zi de mare sărbătoare la CSN Lia Manoliu, care, împreună cu Asociația Româna de Padbol au organizat un eveniment dedicat zilei de 8 Martie.
Iar invitatele de onoare au fost cele peste 30 de fotbaliste junioare ale ACS Dream Team București, care, înaintea reînceperii meciurilor de campionat, au venit să se antreneze și la Padbol!
Si acest lucru nu se intamplă doar de 8 martie, ci va deveni o permanență, pentru că Irina Giurgea, manager de club și antrenor, a ințeles foarte bine valoarea antrenamentelor de padbol pentru fotbaliști. Ea iși dorește să urmeze exemplul Academiei Gheorghe Hagi și să crească astfel, prin Padbol, tehnica, viteza de reacție și coodonarea sportivelor sale.
De ce această viziune și simt tehnic la Irina? Deja stiți probabil, ea este proaspată posesoare a Licenței Pro, și singura femeie care a stat alături de Mirel Rădoi și Adrian Mutu, pe băncile acestor cursuri.
Și pentru ca Irina e și selecționer la lotul Under 16, și secund la naționala de senioare, i-a fost lansată invitația la padbol și împreună cu reprezentantele României la fotbal feminin.
Flori, mingi distracție șii zambete, asa s-ar descrie experiența deosebită a fotbalistele de la ACS Dream Team București, care, pe lânga bucuria jocului de padbol, au primit fiecare câte un trandafir rosu, oferit cu drag din partea conducerii Complexul Sportiv National “Lia Manoliu”, prin persoana Dlui Director Stefan Rohnean, care le-a tratat pe fiecare ca pe niște, mai mici sau mai mari, domnișoare.
Încantate de flori, s-au bucurat apoi ca niște adevarate fotbaliste, de cele peset 40 de mingi de fotbal, oferite de partenerul permanent al Asociației Române de Padbol, cunoscuta Fundație Alexandrion.
Recent:


Despre trecerea de la cariera de fotbalist la cea de antrenor, cu Adrian Iordache
Fostul fotbalist Adrian Iordache, actualmente antrenor, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. DESCRIERE: 00:00:00 –...


Din tainele antrenoratului, cu Adrian Iordache
Ce înseamnă cu adevărat drumul spre antrenorat în România?Care sunt etapele, provocările și poveștile din culisele fotbalului profesionist?La Business Philosophy,...


Performanță istorică! România termină pe cea mai bună poziție din toate participările la CE de Șah pe Echipe la Open
Performanță istorică! România termină pe cea mai bună poziție din toate participările la Campionatul European de Șah pe Echipe la...


O delegație a jurnaliștilor din R. Moldova a efectuat o vizită la Curtea de Argeș


AQUA Carpatica revine la UNTOLD Dubai 2025 ca partener oficial de hidratare, consolidând strategia de expansiune în 25 țări
Brandul românesc de apă premium continuă colaborarea cu cel mai spectaculos festival de muzică din Orientul Mijlociu AQUA Carpatica, brandul...


Autocontrol şi Antrenament responsabil, cu Anemaria Gherghel
Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată pe 8 octombrie, de la ora 16:00, a avut-o ca invitată pe cea mai...


O bancnotă românească inedită: 1000 lei tip II cu supratipar de război (1941)
În acest articol prezentăm un tip de bancnotă inedit: 1000 lei ,,tip II cu supratipar”, tip de război (1941). În...


Gemenele care au revoluționat sportul prin intermediul mental coaching-ului
Gemenele Adriana și Gabriela Marin – Mental Coach-i și psihologi sportivi au fost invitatele lui Sorin Chiriac la podcastul Business...


AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii” pentru luna septembrie
Aqua Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...


Pentru al doilea an consecutiv, Caiac SMile accesibilizează plajele pentru persoanele cu dizabilități
Sute de beneficiari au participat la taberele gratuite organizate de asociația sătmăreană la Eforie Sud, pe tot parcursul lunii august...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:
