Connect with us

ECONOMIC

Cea de-a IV-a ediţie a „Dezbaterilor de la Sinaia” a reunit lideri de opinie din multiple domenii, care au discutat despre provocările şi viitorul Uniunii Europene

Cea de-a IV-a ediţie a „Dezbaterilor de la Sinaia”, organizată online de Fundaţia Alexandrion pe 27-28 ianuarie 2021, a reunit lideri de opinie cu roluri publice sau specialişti ȋn multiple domenii de activitate, care au dezbătut tema  „Uniunea Europeană şi perspectivele sale”. Tema a fost stabilită la finalul ediţiei a III-a evenimentului, care a avut loc ȋn martie 2019. Vorbitorii şi-au prezentat perspectivele asupra problematicii şi provocărilor actuale cu care se confruntă Uniunea Europeana (UE), propunând atât soluţii pentru depăşirea problemelor şi consolidării poziţiei organizaţiei, cât şi potenţiale scenarii referitoare la viitorul UE.

„Acum 4 ani Fundația Alexandrion a iniţiat o serie de dezbateri pe teme de interes naţional, regional și internaţional. Ne-am dorit să creăm un cadru de dezbateri sănătos și benefic pentru mediul de afaceri, social și cultural și nu numai. Am abordat teme precum statul de drept, economia Estului și criza educației, trei dezbateri cu participanți din mai multe ţări. Mă bucur că am reușit să organizam ediția a IV-a a „Dezbaterilor de la Sinaia” online anul acesta,  ȋntr-un moment ȋn care planeta noastră trece prin multe provocări care au testat capacitatea sistemului mondial de a răspunde la un atac asupra statului modern și observăm că statele cele mai dezvoltate din toate punctele de vedere, nu cele mai puțin dezvoltate, sunt cele mai afectate de această pandemie. Vom continua demersul nostru de a organiza aceste dezbateri în fiecare an și sper ca anul viitor să discutăm că Uniunea Europeană are perspective mai bune” a spus Nawaf Salameh, Președintele Alexandrion Group și al Fundației Alexandrion.

„În contextul noii „corectitudini politice (political correctness)” a devenit o trăsătură a multor reuniuni și dezbateri, din țară și din afara ei, conformismul: mulți autori adoptă vederile care au trecere oficială și renunță să mai gândească, îngrijindu-se obsesiv să nu iasă din curentul vederilor principale. La ediția a IV-a „Dezbaterilor de la Sinaia” situația a fost radical diferită. Fiecare autor și intervenient a venit cu o optică personală, elaborată argumentat în adâncime, pe baze factuale. Fiecare a etalat maturitatea și responsabilitatea susținerilor. Integritatea vorbitorilor a fost trăsătura dominantă a luărilor de cuvânt. S-a asumat că istoria este deschisă, iar viitorul rămâne de construit” a spus Prof. Dr. Andrei Marga, Vicepreședintele Fundației Alexandrion și gazda a celei de-a IV-a ediții a „Dezbaterilor de la Sinaia”.

Cele patru subteme abordate- Proiectul și realizările Uniunii Europene, Competitivitatea economică și tehnico-științifică a Uniunii Europene; Libertățile, drepturile și democrația în Uniunea Europeană; Uniunea Europeană în lumea globalizată; Alternativele și perspectivele Uniunii Europene– au acoperit întreaga paletă a complexei teme a Uniunii Europene și perspectivelor sale, iar analizele au avut ca obiect  tehnologia, știința, economia, sănătatea, dreptul, cultura, asistența socială, religia, filosofia.

Cu privire la Uniunea Europeană s-a arătat că nici destrămarea uniunii, oficial sau doar de facto, dar nici tendințele imperiale nu sunt soluții pentru România. Înțeleaptă este soluția unei restructurări care să asigure o structura pe linia tradițiilor umaniste, democratice.

„În „Dezbaterile de la Sinaia”, ediția a IV, soluțiile postpandemie au dobândit, prin forța lucrurilor, un loc important. S-a argumentat nevoia unei soluții complexe, ce evită austeritatea, reduce șomajul, în care statul național este actor principal în rezolvarea de probleme, începând cu dificultățile vieții de zi cu zi a oamenilor.  S-a putut constata un nivel ridicat al „Dezbaterilor de la Sinaia” de la o ediție la alta. Ediția a IV-a a fost un net progres sub aspecte numeroase, începând cu cel al anvergurii analizelor supuse dezbaterii. Utilitatea și valoarea proiectului inițial al Dezbaterilor de la Sinaia, lansat de Fundația Alexandrion în 2017, acela de a crea în România un cadru de dezbatere de cel mai bun nivel a problemelor stringente ale țării noastre, ale Europei și ale lumii actuale, se validează astfel prin rezultate” a adăugat Prof. Dr. Andrei Marga.

Ediția a V-a a Dezbaterilor de la Sinaia vă avea loc în martie 2022, iar tema sa va fi „Reformele postpandemie. Economie, educație, digitalizare”.

Pentru a valorifica cele mai importante idei expuse şi discutate ȋn cadrul „Dezbaterilor de la Sinaia”, ulterior fiecărei ediţii, Fundaţia Alexandrion editează un volum care include contribuţiile tuturor vorbitorilor. Volumele reprezintă surse de informare şi documentare importante pentru toţi cei interesaţi de temele dezbătute. Lucrările primelor două ediţii au fost reunite şi publicate ȋn volume editate de către Editura Meteor din București şi Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani. Fundația Alexandrion urmează evoluția Alexandrion Group. Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate. De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.

Recent:

ECONOMIC2 weeks ago

Tinerii inovatori români zboară spre stele: O șansă unică la Conferința International Space Development

Într-o demonstrație impresionantă de inteligență, pasiune și dedicare, echipa Derzis Hospital, formată din șase elevi excepționali ai Colegiului Național „Cantemir-Vodă”...

ECONOMIC2 weeks ago

STOICA & ASOCIAȚII câștigă definitiv litigiul având ca obiect anularea actelor administrative care au stat la baza edificării unui important depozit ecologic de deșeuri finanțat cu fonduri UE nerambursabile

În data de 4 aprilie 2024, a fost soluționat definitiv un litigiu complex inițiat în anul 2018 de o societate...

PODCAST SPORT2 weeks ago

Cătălin Munteanu, despre mentalitatea de victimă a fotbaliștilor români care joacă în străinătate

Podcastul Business Philosophy, intitulat “Despre mentalitatea de victimă a fotbalistului român care joacă în străinătate”, l-a avut ca invitat pe...

ECONOMIC2 weeks ago

Nike te trimite în spațiu direct din Piața Universității!

Nike își invită fanii să descopere noul model Air Max DN, experimentând senzația de plutire în spațiu printr-o activare ce...

TV Business Philosophy2 weeks ago

House of Cookies: prăjituri cu gust de artă, la birou şi acasă. Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată miercuri, 10 aprilie,  de la ora 18:00, i-a avut ca invitaţi pe Cristian Şerban, CEO House of...

ECONOMIC2 weeks ago

Aqua Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă pentru luna martie 2024

Aqua Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii” și “Facebook...

PODCAST - Business3 weeks ago

Importanța sistemelor performante de irigații, cu Hasan Atmeh (CEO AFKO România)

DESCRIERE: 00:00 – Intro 00:40 – prezentare Hasan Atmeh – CEO AFKO România – una dintre cele mai mari companii...

ECONOMIC3 weeks ago

AQUA Carpatica a obținut 6 noi distincții Monde Selection – International Quality Institute

AQUA Carpatica a obținut 6 noi distincții Monde Selection – International Quality Institute după cum urmează: AQUA Carpatica Natural Mineral...

TV Business Philosophy3 weeks ago

Antreprenoriat pe note muzicale. Cuplul Cristi şi Iulia Ivan la Emisiunea „Business Philosophy”

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată miercuri, 3 aprilie, de la ora 18:00, a avut ca invitaţi un...

ECONOMIC3 weeks ago

Ce ar trebuii sa stii inainte de a inchiria o masina

Autoturismul este un instrument indispensabil în viața de zi cu zi, facilitându-ne să ne desfășurăm activitățile cotidiene și să ajungem...

Publicitate

Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.

O publicatie marca Clubul Media.

Recomandarea noastra: