Connect with us

Stiri

Maratonul, un fenomen care ia amploare printre amatori. Un expat britanic la București nu ratează nicio cursă în România

Tot mai mulți oameni simpli încearcă să adopte un stil de viață sănătos, iar crosurile și maratoanele sunt o mană cerească în acest sens. Fiecare oraș care se respect organizează unul, iar un britanic s-a îndrăgostit de ele în România.

Iarna blândă, cu temperaturi de primăvară, umple parcurile bucureștene de alergători. O parte dintre ei vor să se mențină în formă până la primele curse găzduite de București, primul și cel mai important fiind semimaratonul București programat anul acesta, pe 10 mai. Un eveniment care adună la start numeroase vedete, artiști, oameni de afaceri, jurnaliști și politicieni, dat fiind că miza este și strângerea de fonduri pentru diverse cauze caritabile. Este o activitate care atrage tot mai mulți sponsori si companii mari interesate de zona de responsabilitate socială, implicit influenceri și oameni cu notorietate.

„Sunt nişte oameni care reuşesc să alerge tot anul pentru a ajuta copiii instituţionalizaţi, pentru a ajuta familii şi copii din familii care nu au atât de multe şanse precum alţii”, declara pentrumedia sportive, după cursa din toamna trecută, jurnalistul Digi 24, Claudiu Pândaru. Printre cei care vor fi cu siguranță și anul acesta la linia de start este și Martyn Birchall, poate mai puțin celebru comparativ cu soția sa, Ana Birchall, ministru în mai multe guverne în ultimii 10 ani, dar un participant constant la maratoanele și semimaratoanele din București, din țară și din diverse alte orașe ale lumii.

Pe fostul finanțist în City-ul londonez, New York și Hong Kong l-am întâlnit antrenându-se în Herăstrău de mai multe ori pe săptămână. Ne-a povestit pe scurt că practică alergarea pe distanțe lungi de mai bine de zece ani. Mai recent, aleargă chiar cu băiatul său, Andruțu. Anul trecut, cei doi au participat umăr la umăr (până la un punct) la maratonul de la Geneva. „Andruţu cred ca urmează pasiunea soţului meu Martyn de a alerga, pentru că a ţinut neapărat să alerge şi el la acel maraton”, povestește fostul ministru al Justiției despre pasiunea fiului său.

Din 2009, când a participat la semimaratonul de la București, Martyn Birchall ne-a spus că nu a mai ratat nici o cursă importantă și anual se află al startul competițiilor consacrate din Capitală. Nu ratează nici maratoane și semimaratoane din alte metropole europene – Geneva (2010 și 2014), Paris (2011). “Voi continua să alerg atât cât mă mai țin picioarele”, a spus cu umor fostul finanțist galonat prin instituții financiare din Europa, America de Nord si Asia (Citi, Merrill Lynch) în poziții de senior management. 

L-am întrebat de ce nu a participat niciodată la celebrul Maraton de la Londra, eveniment iconic care adună anual peste 40.000 de oameni din toate colțurile lumii. “La Maratonul de la Londra, sunt între 6 și 10 doritori pe loc, așa că se ajunge la tragere la sorți. Anul acesta, pentru prima dată, m-am înscris și eu, vă dați seama că am așteptat să se finalizeze Brexit-ul”, a comentat Birchall în aceeași notă de umor. În vârstă de 63 de ani, Martyn Birchall a dat lumea finanțelor mari globale pe un business de educație. Fredel Education este un butic de consultanță care îi ghidează și îi sprijină pe părinții care doresc să-și trimită copiii la studii în Regat.

Recent:

CULTURĂ5 hours ago

UNDERCLOUD 19 în 19 spectacole timp de 10 zile

UNDERCLOUD 19 în 19 spectacole timp de 10 zile (2-11 noiembrie) De la Haneke la Milo Rau, de la Antigona...

PODCAST - SUSTENABILITATE7 hours ago

Experiențe inedite ȋn Grădinile Cunoașterii. Micul Botanist

Inginer doctor la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității București, Eugenia Niță, a fost invitata Ilenei Vlăduț la podcastul Business...

ECONOMIC2 days ago

NOD Festival 2026, Brașov: Jonathan Coe, Maja Lunde, Matt Haig și René Karabash, la o ediție cu peste 8.000 de participanți

Sub tema Building Communities, a doua ediție NOD Festival a transformat Brașovul într-o capitală a literaturii, teatrului și filmului, sub...

ECONOMIC1 week ago

AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții

“AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții: În cadrul galei Top BrandRO 2026 AQUA Carpatica a...

ECONOMIC1 week ago

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești, premiate la concursul Treasures of the East

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate la concursul Treasures of the East, informează pagina de Facebook...

Stiri1 week ago

Recenzie Fortuna Palace Casino 2026 — analiză detaliată pentru jucătorii din România

O recenzie utilă răspunde la întrebările concrete ale jucătorului: este platforma de încredere, merită bonusul activat, cât durează retragerile, cum...

ECONOMIC1 week ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna septembrie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

ECONOMIC1 week ago

Mai multe generații și peste 130 de copii s-au reunit la a XII-a ediție de „La Strugurit

Cu o tradiție veche de peste 15 ani, începută în anul 2009, când a fost inaugurat primul cules alături de...

CULTURĂ2 weeks ago

De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic Maestrul și discipolii aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român

Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și...

PODCAST CULTURA2 weeks ago

Majoritatea spectacolelor de succes sunt șușanele – regizorul Mircea Cornișteanu

Regizorul Mircea Cornișteanu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Regizorul Mircea Cornișteanu...

Publicitate

Recomandarea noastra: