PR Emotional
“Focus to Green-Eco-Life” alege mărţişoarele eco pentru doamne şi pentru mediul înconjurător

Am parcurs si a patra ediție a evenimentului “Focus to Green-Eco-Life”, susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde a planetei, sub toate formele.
La “Mini Eco-Martisoare”, evenimentul lunii februarie, ne-am concentrat pe colectarea si reciclarea creativa a deseurilor de mici dimensiuni, ce pot fi transformate, handmade, in decoratiuni pentru gospodarie si suflet.


Cei care au venit ieri sa caute martisoare pentru doamne si domnisoare, au fost surprinsi si frumos stimulati sa ofere un cadou cat mai natural si neprelucrat industrial. Sa aprecieze creativitatea, daruirea si rabdarea necesare pentru a migali astfel de decoratiuni pentru suflet.
Domnii nu au scapat prea usor de noi si au fost informati referitor la impactul asupra mediului si la responsabilitatile pe care le avem cu totii in acest sens.
In primul rand sa pastram un mediu curat, prin actiuni si masuri constiente pe care le putem face.
Asadar, putem incepe prin a alege sa nu irosim nici cele mai mici bucatele de material refolosibil, fie ca e vorba de plastic, hartie, lemn, metal sau sticla si sa le transformam in ceva util si placut.


Cei care au optat pentru mini eco-martisoare, au primit la pachet si o sticla de apa Aqua Carpatica de 0,5 l, in semn de apreciere, ca au inteles sa aiba grija si de mediul in care traiesc cele dragi … adica doamnele si domnisoarele apropiate sfletului lor!
Daca nu te-ai numarat astazi printre cei care au venit dupa martisoare in zona sectorului 2, Bucuresti, te asteptam la urmatoarele evenimente, ca sa impartasim si cu tine informatii ce te vor ajuta sa devii un prieten mai bun al mediului.


Prin activitatile de reciclare contribuim fiecare la protecţia mediului înconjurător, diminuand poluarea solului, apei şi aerului, dar si exploatarea resurselor naturale.
Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, ” este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), in parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).
Recent:

AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții
“AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții: În cadrul galei Top BrandRO 2026 AQUA Carpatica a...

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești, premiate la concursul Treasures of the East
Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate la concursul Treasures of the East, informează pagina de Facebook...

Recenzie Fortuna Palace Casino 2026 — analiză detaliată pentru jucătorii din România
O recenzie utilă răspunde la întrebările concrete ale jucătorului: este platforma de încredere, merită bonusul activat, cât durează retragerile, cum...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna septembrie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Mai multe generații și peste 130 de copii s-au reunit la a XII-a ediție de „La Strugurit
Cu o tradiție veche de peste 15 ani, începută în anul 2009, când a fost inaugurat primul cules alături de...

De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic Maestrul și discipolii aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român
Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și...

Majoritatea spectacolelor de succes sunt șușanele – regizorul Mircea Cornișteanu
Regizorul Mircea Cornișteanu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Regizorul Mircea Cornișteanu...

AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup
AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup, ediția 2026. „Au venit. Au jucat. Au...

România încheie cu un parcurs bun Olimpiada de Șah din Uzbekistan!
Pornind ca favorită numărul 23, România a încheiat competiția pe locul 17 dîn clasamentul final în competiția la care au...

Arian Notrețu, despre legătura dintre sport și teatru
Campionul paralimpic la natație, Arian Notrețu a fost invitatul lui Romeo Chiriac la podcastul Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Guest...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


