Connect with us

Stiri

Cristina Neagu, noul ambasador al BRD Groupe Societe Generale

BRD – Groupe Société Générale a semnat un parteneriat cu Cristina Neagu, singura sportivă din istoria handbalului care a fost recompensată de patru ori de Federația Internațională de Handbal cu titlul de „Cea mai bună jucătoare a anului”. Cristina Neagu va deveni astfel ambasadorul BRD, reprezentând valorile băncii într-o serie de proiecte de responsabilitate socială și de comunicare instituțională.

BRD Groupe Société Générale este, de șase ani, partenerul oficial al Federației Române de Handbal, sponsorul echipelor naționale de handbal ale României. În această calitate, BRD a fost și este lângă handbalul românesc, suporter mândru de toate performanțele obținute în această perioadă – medalia de bronz la Campionatul Mondial de Handbal feminin din anul 2015, locul 4 la Campionatul European de Handbal din 2018, ambele obținute de naționala feminină de senioare, precum și medalia de aur la Campionatul Mondial de junioare, obținută de naționala feminină Under 18 în anul 2014.

”Cristina este un extraordinar ambasador al României. Am avut plăcerea să o cunosc pe Cristina și sunt impresionat de puterea ei de muncă, de perseverența și seriozitatea ei. Sunt câteva dintre multele valori comune, pe care atât eu personal, cât și echipa mea, le împărtășim. Avem toată admirația pentru tot ce a reușit să facă, trecând peste toate adversitățile și momentele dificile, și suntem mândri că îi suntem alături, contribuind la viitorul acestui sport atât de frumos și de iubit în România. Sperăm că prezența și imaginea ei îi vor inspira atât pe colegii mei din bancă, cât și pe toți cei care vor să construiască viitorul făcând performanță și inovând, în sport sau în societate”, a spus François Bloch, CEO, BRD – Groupe Société Générale. 

„Mă bucur să reprezint BRD, un suporter constant al sportului, și în special al handbalului românesc,  o companie care, ca și mine, crede că viitorul este pe atât de plin de reușite pe cât de mult efort pui în fiecare pas, că nimic nu vine fără muncă asiduă și fără oamenii de lângă tine, cei care cred în tine în orice împrejurări, și care, prin încrederea lor, te împing înainte, în fiecare zi, ajutându-te să-ți atingi potențialul maxim. Sunt recunoscătoare pentru dragostea pe care mi-o transmite publicul și sper, împreună cu BRD, să dau înapoi măcar o parte din energia pe care o primesc, susținând proiectele băncii care construiesc viitorul pentru noua generație”, a spus Cristina Neagu.

www.brd.ro; facebook

Recent:

Stiri2 days ago

Tinerii care mergeau cu părinții în Bulgaria se întorc acum cu propriii copii

Bulgaria nu mai este doar destinația „ieftină” a anilor 2000. O nouă generație de turiști, care a descoperit litoralul bulgăresc...

Stiri2 days ago

De ce fug românii în Bulgaria? Economii de până la 70% la vacanțele premium

Bulgaria continuă să fie una dintre cele mai atractive destinații externe pentru turiștii români, iar motivul nu mai este de...

PODCAST - SUSTENABILITATE2 days ago

Nicolae Ceaușescu vâna dropiile din elicopter. Dimorfism sexual

  Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Laurențiu Ciornei, l-a avut ca invitat pe Nicu Pârlog, jurnalist și...

ECONOMIC5 days ago

Medicana Health Group inițiază un parteneriat strategic cu National Golf & Country Club

Medicana Health Group anunță inițierea unui parteneriat strategic cu National Golf & Country Club, unul dintre cele mai importante proiecte...

ECONOMIC1 week ago

Cum poate un vin bun să completeze un eveniment memorabil

“Un vin bun completează un eveniment. Un vin ales cu grijă îl face memorabil. Fie un roze delicat, fie un...

PODCAST PR & MARKETING2 weeks ago

Cum atingi culmile ȋn marketingul digital

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, l-a avut ca invitat pe Daniel Ene, antreprenor, specialist SEO,...

ECONOMIC2 weeks ago

La Craiova International Shakespeare Festival, setea de emoție, spectacol și povești se întâlnește cu prospețimea AQUA Carpatica

Shakespeare Seniors își propune, printr-o serie de reprezentații speciale organizate în cămine și centre rezidențiale pentru seniori, să transforme spațiile...

ECONOMIC2 weeks ago

Cum poate automatizarea să reducă erorile și costurile operaționale?

Lumea afacerilor se schimbă de la o zi la alta, iar cine rămâne blocat în procese manuale riscă să piardă...

Creatii2 weeks ago

Un moment istoric pentru arta olfactivă: parfumul inspirat de Brâncuși, lansat la Roma

La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptura întâlnește parfumeria într-un proiect cultural fără precedent la Roma:...

MEDICINĂ2 weeks ago

Medicana Health Group România aduce în prim-plan terapiile cu celule stem: soluții inovatoare și perspective promițătoare pentru pacienții cu autism

Reprezentanța Medicana Health Group, din București, România, își consolidează rolul de facilitator al accesului la tratamente medicale de ultimă generație,...

Publicitate

Recomandarea noastra: