Connect with us

Analize & Studii

Băuturile spirtoase din portofoliul Alexandrion Group, distinse cu 13 medalii, la competiţii internaţionale prestigioase din Europa şi America de Nord, ȋn această vară

Băuturile spirtoase din portofoliul Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi alcoolice şi vinuri din România, au fost distinse cu 13 medalii la competiţii internaţionale cu autoritate, influenţă şi experienţă ȋndelungată ȋn industria de profil, derulate ȋn Europa şi America de Nord, ȋn această vară.

Brandurile Alexandrion Group: Brâncoveanu vinars, Alexandrion, Kreskova Vodka şi Zolmyr au fost răsplătite pentru atributele remarcabile, gustul memorabil şi echilibrul optim ȋntre arome, cu medalii master, de aur, argint şi bronz, precum şi cu medalii de excelenţă, ȋn categoriile brandy, brandy european, brandy de fructe şi votcă. În fiecare an, medaliile obţinute de băuturile spirtoase Alexandrion Group, atestă şi confirmă calitatea şi autenticitatea brandurilor.

Băuturile ȋnscrise ȋn cele 4 competiţii au fost degustate ȋn orb şi judecate de experţi ȋn domeniu- maeştri distilatori, producători de băuturi spirtoase, consultanţi, proprietari de restaurante şi baruri, jurnalişti specializaţi şi autori de cărţi despre băuturi spirtoase, din întreaga lume – ȋn funcţie de criterii precum regiune, varietate, vechime, arome, gust şi final. Pentru o evaluare imparţială, fiecare băutură a fost degustată ȋn mai multe etape, pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a permite produsului să ȋşi manifeste cele mai bune caracteristici.

Brâncoveanu vinars VSOP a obţinut medalie de argint, iar Brâncoveanu vinars XO a obţinut medalie de bronz la International Wine & Spirits Competition (IWSC) 2020, desfăşurată la Londra (Marea Britanie), ȋn timp ce Kreskova Vodka şi Zolmyr de mere au fost premiate cu medalii de argint, ȋn cadrul aceleiaşi competiţii. Una dintre cele mai longevive şi respectate competiţii ȋn domeniu, lansată ȋn 1969, IWSC se derulează anual şi reuneşte branduri de băuturi spirtoase din peste 90 de ţări. Medalia de argint atestă calitatea băuturilor cu un echilibru bun, caracter puternic şi complexitate bună, iar medalia de bronz este acordată băuturilor bine realizate, care crează o experienţă de consum plăcută.

Kreskova Vodka a fost apreciată cu cea mai ȋnaltă distincţie a competiţiei- medalie master- la The Vodka Masters 2020 şi medalie de aur la International Spirits Challenge 2020, ambele organizate ȋn Marea Britanie. The Vodka Masters face partea din seria competiţiilor cu rezonanţă şi participare la nivel mondial, The Global Spirits Masters, şi este un concurs care răsplăteşte excelenţa ȋn producţia de băuturi spirtoase, oferind brandurilor elemente de diferenţiere cheie, ȋntr-o piaţă globală extrem de variată. Aflată la ediţia  cu numarul 25, International Spirits Challengeeste recunoscută pentru procesul de evaluare foarte riguros, derulat pe parcursul a 12 zile de către un juriu format din mai mult de 50 de profesionişti cu experienţă extinsă ȋn industria băuturilor spirtoase, la care sunt supuse cele peste 1.700 de băuturi din aproape 70 de ţări, ȋnscrise ȋn competiţie.  International Spirits Challenge ȋncurajează participarea brandurilor de calibru ȋnalt.

Competiţia Ultimate Spirits Challenge 2020, organizată ȋn America de Nord, a adus 7 medalii brandurilor din portofoliul Alexandrion Group. Astfel, Brâncoveanu vinars XO a caştigat “Tried & True Award”, cu 94 de puncte, Brâncoveanu vinars Reserve şi Brâncoveanu vinars VSOP au obţinut titlurile “Excellent Highly Recommended” cu 91 de puncte, iar Brâncoveanu vinars VS a obţinut medalia “Very Strong, Strong Recommendation”, cu 88 de puncte.  Kreskova Vodka a atins 92 de puncte şi a primit distincţia “Excellent Highly Recommended”, Zolmyr distilat de mere a fost premiat cu “Very Strong, Strong Recommendation”, obţinând 88 de puncte, iar Alexandrion 5* a primit medalia “Good Recommended”, pentru cele 83 de puncte obţinute. Standardele metodologiei de evaluare a competiţiei Ultimate Spirits Challenge au fost revizuite, exigenţele juriului crescând şi evaluarea desfăşurându-se ȋn mai multe etape.

De-a lungul anilor, băuturile spirtoase produse de Alexandrion Group au obţinut numeroase premii la competiţii internaţionale şi naţionale, remarcându-se prin calităţile deosebite. În intervalul 2017-2020, Brâncoveanu vinars, Alexandrion, Kreskova Vodka, Alexander Vodka, Saber Elyzia, Zolmyr şi Suman, au obţinut 131 de medalii la competiţii dedicate industriei, ȋn categoriile degustare şi design.

Mai multe detalii despre produsele Alexandrion Group şi medaliile obţinute, puteţi afla pe www.alexandrion.com.

Despre Alexandrion Group:

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de vinuri și băuturi spirtoase din România și singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion și Distileriile SABER 1789, care împreună, au o istorie de peste 200 de ani în industria spirtoasă locală și au creat unele dintre cele mai puternice mărci din România, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România . Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri premiate, liniștite și spumante, sub denumirea THE ICONIC ESTATE.

Recent:

ECONOMIC2 days ago

Cum poate un vin bun să completeze un eveniment memorabil

“Un vin bun completează un eveniment. Un vin ales cu grijă îl face memorabil. Fie un roze delicat, fie un...

PODCAST PR & MARKETING3 days ago

Cum atingi culmile ȋn marketingul digital

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, l-a avut ca invitat pe Daniel Ene, antreprenor, specialist SEO,...

ECONOMIC4 days ago

La Craiova International Shakespeare Festival, setea de emoție, spectacol și povești se întâlnește cu prospețimea AQUA Carpatica

Shakespeare Seniors își propune, printr-o serie de reprezentații speciale organizate în cămine și centre rezidențiale pentru seniori, să transforme spațiile...

ECONOMIC4 days ago

Cum poate automatizarea să reducă erorile și costurile operaționale?

Lumea afacerilor se schimbă de la o zi la alta, iar cine rămâne blocat în procese manuale riscă să piardă...

Creatii6 days ago

Un moment istoric pentru arta olfactivă: parfumul inspirat de Brâncuși, lansat la Roma

La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptura întâlnește parfumeria într-un proiect cultural fără precedent la Roma:...

MEDICINĂ6 days ago

Medicana Health Group România aduce în prim-plan terapiile cu celule stem: soluții inovatoare și perspective promițătoare pentru pacienții cu autism

Reprezentanța Medicana Health Group, din București, România, își consolidează rolul de facilitator al accesului la tratamente medicale de ultimă generație,...

SPORT1 week ago

Şah în Şcoală la Cotroceni: un moment fără precedent în istoria programului

Prima prezență a programului la Palatul Cotroceni, în acelaşi weekend cu competiții în șase localități din țară În weekendul 15–17...

SPORT1 week ago

Perechea Maia Munteanu /Antonia Tudor a câștigat cea de-a XIV-a editie a Dr. Oetker Junior Trophy

Perechea Maia Ioana Munteanu /Antonia Maria Tudor (ambele din România) a câștigat cea de-a XIV-a editie a Dr. Oetker Junior...

ECONOMIC2 weeks ago

Premiu special acordat lui Yannis Jean Valvis și AQUA Carpatica la Gala Destinația Anului

La gala Destinatia Anului 2026, un Premiu Special a fost acordat lui Yannis Jean Valvis și AQUA Carpatica — recunoaștere...

MEDICINĂ2 weeks ago

Implant dentar preț: de ce cele mai ieftine opțiuni pot deveni mai costisitoare în timp

Alegerea unui implant nu ar trebui să înceapă și să se termine cu suma afișată într-o ofertă. Este firesc ca...

Publicitate

Recomandarea noastra: