Connect with us

ECONOMIC

Program de internship în urma parteneriatului dintre Fundaţia Alexandrion şi Universitatea Americană din Kurdistan (UAK) din Duhok

Trei studenți vor urma un program de internship în urma parteneriatului dintre Fundaţia Alexandrion şi Universitatea Americană din Kurdistan (UAK) din Duhok, , regiunea Kurdistan din Irak, anul trecut.
“Le urăm bun venit ȋn România studenților Universității Americane din Kurdistan care s-au alăturat echipei noastre pentru a parcurge un program de internship, ȋn cadrul parteneriatului semnat de Fundaţia Alexandrion şi Universitatea Americană din Kurdistan (UAK) din Duhok, regiunea Kurdistan din Irak, anul trecut.
Barzan Ghazi, Kavok Sevi și Tahir Pirmos au fost selectaţi pentru a participa la acest program, în urma interviurilor realizate de către Dr. Nawaf Salameh, Preşedintele Fondator Alexandrion Group şi Fundaţia Alexandrion, și Nicholas S. Kass, Executive Director for International Corporate Affairs Nawaf Salameh Family Office & Alexandrion Group, în campusul universității.
Pe parcursul celor 3 luni, stagiul de practică le va oferi studenților oportunitatea de a se familiariza cu modul ȋn care se desfăşoară activitatea ȋntr-un grup de companii cu prezenţă globală, a explora oportunităţi profesionale lucrând ȋn mai multe departamente ale Grupului Alexandrion, a acumula cunoştinţe, a-şi dezvolta abilităţi noi şi a-şi extinde aria de interese şi reţeaua de contacte interacţionând cu profesionişti de mai multe nationalităţi.
Ȋn timpul liber, cei trei studenţi vor putea afla mai multe despre istoria şi cultura României, vizitând cele mai importante obiective turistice din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, alături de echipa Fundaţiei Alexandrion.
Ne dorim ca această perioadă să le extindă ȋn aceeaşi măsură orizontul profesional şi orizontul cultural.
Colaborarea dintre Fundația Alexandrion și UAK are ca scop principal pregătirea studenților pentru piața muncii și consolidarea capacităților sectorului public și privat în regiunea Kurdistan din Irak.
Nu în ultimul rând, Fundația caută să înțeleagă, să sprijine și să devină parte din mecanismul societății în care își desfășoară activitatea și să construiască punți între Occident și Orient”, se precizează pe pagina de Facebook a Fundației Alexandrion.

Recent:

PODCAST SPORT2 hours ago

Swiatek, Mandlikova, Țiriac, Năstase, Nadal, Pavel sau Hănescu, printre invitații de la TC Curtea de Argeș

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Directorul General al T.C. Curtea...

ECONOMIC2 days ago

Peretele gol nu mai e o problemă – descoperă cum îți poți transforma casa în câteva ore cu Decostick

Ai intrat vreodată acasă și ai simțit că ceva lipsește? Că pereții sunt prea goi, că spațiul nu îți spune...

MEDICINĂ4 days ago

Crezi că ești bine? Adevărul despre bolile care nu dor

Prevenția începe cu tine: Check-up complet la Medicana Health Group Istanbul – sănătatea ta, înțeleasă și gestionată la timp Într-o...

PODCAST SPORT1 week ago

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie

Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

PODCAST MEDICINA1 week ago

Comunicare fără dificultăți prin logopedie şi psihoterapie. Exemplul Klaus Iohannis

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, i-a avut ca invitați pe Ana-Maria Răican, logoped şi Cătălin...

ECONOMIC3 weeks ago

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

ECONOMIC3 weeks ago

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica

Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

ECONOMIC3 weeks ago

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026

La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

ECONOMIC4 weeks ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

PODCAST SPORT4 weeks ago

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

Publicitate

Recomandarea noastra: