Creatii
UNICEF lansează campania de strângere de fonduri „Salvează vieți în siguranță”

UNICEF în România lansează cu sprijinul România TV campania „Salvează vieți în siguranță” în vederea strângerii de fonduri destinate achiziționării de echipamente de protecție specială pentru profesioniștii din domeniul serviciilor de asistență socială și medicală, servicii esențiale pentru copiii vulnerabili din România și familiile lor, precum și pentru sprijinul pe termen lung necesar acestor profesioniști.
Acum, mai mult ca oricând, copiii vulnerabili și familiile lor trebuie să rămână sănătoși, să aibă acces la servicii medicale și de asistență socială. Pentru a asigura continuitatea acestor servicii, profesioniștii care merg pe teren în sprijinul copiilor dezavantajați – asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți și lucrători sociali – trebuie să fie dotați cu echipamente menite să-i protejeze de infecția cu noul coronavirus.
Prin intermediul România TV, UNICEF face un apel către români pentru a sprijini acest demers și a dona 2 euro lunar prin trimiterea unui SMS gratuit cu textul COPIL la numărul 8844. Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange România, Telekom Romania Mobile și Vodafone România. După trimiterea SMS-ului cu textul COPIL la 8844 și confirmarea donației, contravaloarea celor 2 euro se va regăsi pe factura de telefonie lunară. În cazul cartelelor PrePay, suma se retrage din creditul cartelei.
„Pentru copiii din comunitățile dezavantajate și familiile lor, prezența în teren a asistenților medicali comunitari, a mediatorilor sanitari și lucrătorilor sociali este esențială. În contextul acestei pandemii, copiii vulnerabili sunt expuși unor riscuri și mai mari, cum ar fi separarea de familie, lipsa accesului la servicii medicale, abuz, neglijență. De aceea, profesioniștii din teren au nevoie urgentă de protecție și de echipamente speciale, care să le permită să-și desfășoare munca în condiții de siguranță atât pentru ei, cât și pentru copiii pe care îi ajută”, a declarat Pieter Bult, reprezentatul UNICEF în România.
Cu sumele strânse în urma campaniei, UNICEF va achiziționa echipamente de protecție pentru profesioniștii din prima linie de la Supply Division din Copenhaga: măști și mănuși de protecție, ochelari și costume de protecție, precum și termometre cu infraroșu și va asigura sprijinul pe termen lung necesar atât profesioniștilor, cât si copiilor vulnerabili si familiilor acestora pentru a accesa servicii de sănătate, educație și protecție socială. Deja, UNICEF a trimis în zeci de comunități din Bacău dezinfectanți si mănuși de protecție.
Donațiile se pot face și online, prin intermediul paginii unicef.ro/doneazapentrucopii/siguranta. Și companiile pot sprijini UNICEF să ajute copiii, direcționând către organizație, fără niciun cost suplimentar, o parte din impozitul pe profit datorat statului sau alte sume.
La nivel global, regional și de țară, UNICEF își coordonează intervențiile de implicare a comunității cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și cu Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) și a emis recomandări pentru prevenirea răspândirea epidemiei și reducerea efectelor negative ale măsurilor de limitare a acesteia. De asemenea, mobilizează guvernele cheie, partenerii locali și agențiile din sectorul privat pentru extinderea, coordonarea și intensificarea mesajelor media și a intervențiilor de implicare a comunității.
În România, UNICEF este în contact strâns cu OMS, autorități naționale (inclusiv cu Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții – ANDPDCA), regionale (Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcțiile de Sănătate Publică), cu autoritățile locale, pentru a monitoriza îndeaproape situația, precum și cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România.
Împreună cu parteneri de la nivel național, regional și local, UNICEF realizează o Analiză Rapidă a situației astfel încât să poată oferi sprijin copiilor și familiilor din comunitățile vulnerabile în care lucrează și nu numai. UNICEF a dezvoltat și continuă să dezvolte și să distribuie o serie de materiale de comunicare dedicate copiilor și părinților cu scopul de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înșiși și pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului, recomandări pentru părinți cu privire la modul de a discuta situația actuală cu copiii lor și idei pentru copii cu privire la modul de petrecere a acestei vacanțe neprevăzute.
Recent:

Peretele gol nu mai e o problemă – descoperă cum îți poți transforma casa în câteva ore cu Decostick
Ai intrat vreodată acasă și ai simțit că ceva lipsește? Că pereții sunt prea goi, că spațiul nu îți spune...

Crezi că ești bine? Adevărul despre bolile care nu dor
Prevenția începe cu tine: Check-up complet la Medicana Health Group Istanbul – sănătatea ta, înțeleasă și gestionată la timp Într-o...

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie
Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

Comunicare fără dificultăți prin logopedie şi psihoterapie. Exemplul Klaus Iohannis
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, i-a avut ca invitați pe Ana-Maria Răican, logoped şi Cătălin...

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026
Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica
Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026
La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

Grupul Medical Medicana l-a găzduit în Turcia pe Iosif Rotariu, legenda fotbalului românesc
Fostul internațional român a asistat alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


