Creatii
Avon a lansat Herstory în colaborare cu Simona Halep

Avon a lansat Herstory, primul parfumul al cărui ambasadoare este Simona Halep – care, începând cu acest an, a devenit simbolul femeilor care impresionează prin forță, curaj și determinare, în cadrul parteneriatului cu brandul.
Parfumul Herstory este disponibil deja în România și poate fi comandat din 7 februarie în broșura AVON.
Alcătuit din note de piper roz, floare de iris și patchouli, parfumul „HERSTORY” inspiră încredere, curaj și celebrează poveștile femeilor puternice.
Cu un traseu personal și profesional care inspiră o lume întreagă, Simona Halep se alătură femeilor care au curajul de a-și spune povestea de viață cu voce tare alături de Avon.

Cu ocazia evenimentului de lansare a noului parfum, șase artiști români au fost provocați de AVON să transpună în artă șase povești inspiraționale ale unor femei extraordinare din România, în cadrul Inspiration Challenge – vernisaj organizat de AVON pentru a celebra arta și frumusețea, aflat la a șasea ediție.
Toate creațiile artiștilor vor fi licitate, iar fondurile donate integral Asociației M.A.M.E.
Cele șase femei care au inspirat artiștii sunt protagoniste alături de Simona Halep în noua campanie dedicată parfumului HERSTORY, datorită poveștilor lor de viață extraordinare, pentru a transmite un mesaj de încredere și altor femei:
1. Melinda Goczi – supraviețuitoare de cancer la sân, mamă, reprezentant AVON. ,,După vestea că am cancer, frica s-a instalat, am trecut prin operații și tratamente care m-ar fi rănit complet dacă nu aș fi fost optimistă, perseverentă și plină de gândul că viața mea contează enorm, nu doar pentru mine, ci și pentru toți cei din jur. Această emoție m-a ajutat să strălucesc cu adevărat”.
Inspirată de povestea ei, ilustratoarea Alina Marinescu a creat opera ,,Look inside”.
2. Anca Tofan – mamă și femeie de afaceri, cu trei joburi: reprezentant AVON de 20 de ani, lucrează full-time în construcții și face contabilitate pentru mai multe firme. Are o poveste despre ambiție și dedicare, iar iubirea pentru fiul ei îi dă energie și face ca pentru ea ziua să aibă mai mult de 24 de ore.
Inspirată de povestea ei, artista Corina Drăgan a creat opera ,,Femeia care împarte iubire în jurul ei”.
3. Stela Bizdu – mamă, 36 de ani, supraviețuitoare a unui accident de mașină în urma căruia și-a pierdut un picior, însă chiar dacă acum poartă o proteză, Stela ne arată că viața e frumoasă și așa. În prezent, AVON o susține printr-un parteneriat, din dorința de a promova încrederea în sine și a da un exemplu de curaj și putere altor femei.
,,Mi-a luat 36 de ani, un accident de mașină și un optimism nebun ca să învăț să mă iubesc pe deplin. Lipsa unui picior m-a determinat să mă bucur de fiecare AZI din viața mea.”
Inspirat de povestea Stelei, artistul Alexandru Cristea (Nimurad) a creat opera ,,Joy”.
4. Cristiana Oprea – pilot consacrat de raliuri, o femeie puternică într-o lume aparent a bărbaților. Povestea ei este despre limite, combaterea stereotipurilor la volan și curajul de a-ți urma visurile. Cristiana face parte din singurul echipaj feminin românesc care a concurat în Campionatul European de Raliuri.
Inspirată de povestea Cristianei, artista Ana Bănică a creat opera ,,My Way”.
5. Monica Bîrlădeanu – actriță și ambasador AVON, un simbol al ambiției și frumuseții, care a luptat încă de mică pentru o carieră. Monica este imaginea unui vis devenit realitate, și, așa cum spune ea – ,,faptul că nu am avut o copilărie fericită m-a ambiționat să fac totul pentru a îmi vedea visurile îndeplinite. «Nu pot» nu își are locul în agenda mea”.
Inspirată de povestea Monicăi, artista Livia Fălcaru a creat opera ,,Growing & Glowing”.
6. Ionela Comoli – reprezentant AVON, traveller și social media influencer. ,,Să călătorești înseamnă să te îmbogățești, să te dezvolți, să cunoști oamenii și să realizezi că avem atât de multe lucruri în comun chiar dacă suntem atât de diferiți. Provocarea mea este să descopăr cât de departe pot ajunge”.
Pentru ea, artista Alexia Udriște a creat opera ,,Fly Away”.
Parteneriatul cu Simona Halep
În centrul poveștilor se află povestea Simonei Halep, un adevărat exemplu de inspirație atât pentru România, cât și pentru lumea întreagă. Pe lângă talentul, tenacitatea și forța care au consacrat-o în lumea tenisului, Simona este și un simbol al frumuseții autentice, al curajului și al încrederii, valori recunoscute și promovate de AVON prin toate inițiativele sale.
Întrebată despre ce au în comun tenisul și frumusețea, ea vorbește cel mai adesea despre încredere.
,,De la vârsta de 4 ani, universul meu a devenit tenisul. Cu fiecare zi, am învățat să fiu mai bună, să obțin cele mai bune rezultate, am muncit să îmi îndeplinesc obiectivele și să transform în realitate chiar și cele mai nebune visuri. Am reușit și am realizat că viața mea este despre cât de frumos îmi trăiesc fiecare capitol din poveste.
Ce au în comun tenisul și frumusețea? Încrederea. Încrederea că atunci când port aroma care mă definește, îmi pot împlini cele mai nebune visuri. HERSTORY m-a cucerit din prima clipă. Este semnătura mea personală care îmi amintește în fiecare zi că imposibilul devine posibil.” povestește Simona Halep, Ambasador AVON.
Prima apariție a Simonei ca Ambasador AVON este pe coperta ediției de februarie a broșurii AVON, unde sunt prezentate noutățile brandului pentru luna dedicată celebrării femeilor din întreaga lume.
Recent:

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie
Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026
Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica
Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026
La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

Grupul Medical Medicana l-a găzduit în Turcia pe Iosif Rotariu, legenda fotbalului românesc
Fostul internațional român a asistat alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial...

Cum au schimbat comuniștii denumirile deserturilor. Prăjitură de Paște
Podcastul Business Philosophy, care este moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Adriana Sohodoleanu, pastry chef și Doctor...

NOD – International Literary Rights Festival, organizat de Reading is Cool și MATCA, lansează apelul de manuscrise pentru ediția 2026
După succesul din 2025, NOD Festival anunță lansarea apelului de manuscrise pentru ediția de anul acesta care va avea loc...

Iosif Rotariu va asista la partida dintre Turcia și România, la invitația Medicana Health Group
Fostul internațional român Iosif Rotariu va asista, alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


