Connect with us

ECONOMIC

”U.S. Independence Day Forum”, o conferință pe teme economice, la Hotel Alexandrion Experience din Sinaia

Alexandrion Group, alături de fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, au marcat Ziua Independenţei S.U.A. printr-un eveniment tip cocktail party şi o conferinţă despre economia globală şi securitatea în regiunea Mării Negre.

După o seară extraordinară, în care a fost sărbătorită Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, găzduită de Hotelul Alexandrion Experience din Sinaia, parte a Alexandrion Group, pe 5 iulie s-a desfășurat, în aceeași locație, “U.S. Independence Day Forum” – o conferință care a adus în prim plan cei peste 140 de ani de relații diplomatice dintre S.U.A şi România și parteneriatul strategic de peste două decenii dintre cele două țări.

Conferinţa a avut două paneluri, moderate de Sabin Orcan, directorul general Newsweek România.
Primul panel – “Provocările economiei globale” – i-a avut ca speakeri pe Răzvan Mustață, decan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas Romania și Craig Martin, International Head for Restructuring, DLA Piper.


Cel de-al doilea panel, „O hartă pentru securitatea ȋn regiunea Mării Negre”, a fost o dezbatere ȋn care şi-au prezentat punctele de vedere T. Ulrich Brechbuhl, fost consilier al Departamentului de Stat și subsecretar interimar pentru diplomație publică, Adrian Cioroianu, fost ministru al Afacerilor Externe și director al Bibliotecii Naționale a României, și George Scutaru, CEO New Strategy Center și fost consilier pe probleme de securitate națională al președintelui României.


Ambasadorul Adrian Zuckerman (ret.) a amintit, ȋn deschiderea evenimentului, că S.U.A. sunt cel mai bun prieten al României şi, alături de Polonia, reprezintă unul dintre statele importante care apără flancul estic al NATO în fața amenințării Rusiei. “România este un apărător al securității naționale și globale”, a mai spus domnia sa. Ambasadorul Adrian Zuckerman (ret.) întrevede un viitor strălucit pentru România din punct de vedere economic.
Dr. Nawaf Salameh a spus că este foarte important ca România să aibă conexiuni economice la nivel global. El a subliniat faptul că, ȋn contextul invaziei Rusiei în Ucraina, cooperarea internațională din punct de vedere economic este foarte importantă.
„Cred că mi-ar lua ore să explic relația puternică dintre România și S.U.A. Războiul dintre aproape întreaga lume și Rusia de astăzi este un război economic. Ca investitor în România, unde am emigrat în urmă cu aproximativ 40 de ani, dar și investitor în S.U.A. de aproape zece ani, cred că, pentru a atrage investitori americani, trebuie să pregătim România, să îmbunătățim legislația, să respectăm regulile și să le acceptăm mentalitatea, așa cum se întâmplă în alte țări europene, precum Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Marea Britanie, Germania, practic în toate țările din Europa”, a spus Dr. Nawaf Salameh.

Recent:

ECONOMIC1 day ago

AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții

“AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții: În cadrul galei Top BrandRO 2026 AQUA Carpatica a...

ECONOMIC1 day ago

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești, premiate la concursul Treasures of the East

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate la concursul Treasures of the East, informează pagina de Facebook...

Stiri1 day ago

Recenzie Fortuna Palace Casino 2026 — analiză detaliată pentru jucătorii din România

O recenzie utilă răspunde la întrebările concrete ale jucătorului: este platforma de încredere, merită bonusul activat, cât durează retragerile, cum...

ECONOMIC4 days ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna septembrie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

ECONOMIC4 days ago

Mai multe generații și peste 130 de copii s-au reunit la a XII-a ediție de „La Strugurit

Cu o tradiție veche de peste 15 ani, începută în anul 2009, când a fost inaugurat primul cules alături de...

CULTURĂ6 days ago

De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic Maestrul și discipolii aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român

Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și...

PODCAST CULTURA6 days ago

Majoritatea spectacolelor de succes sunt șușanele – regizorul Mircea Cornișteanu

Regizorul Mircea Cornișteanu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Regizorul Mircea Cornișteanu...

ECONOMIC2 weeks ago

AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup

AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup, ediția 2026. „Au venit. Au jucat. Au...

SPORT2 weeks ago

România încheie cu un parcurs bun Olimpiada de Șah din Uzbekistan!

Pornind ca favorită numărul 23, România a încheiat competiția pe locul 17 dîn clasamentul final în competiția la care au...

PODCAST - CSR2 weeks ago

Arian Notrețu, despre legătura dintre sport și teatru

Campionul paralimpic la natație, Arian Notrețu a fost invitatul lui Romeo Chiriac la podcastul Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Guest...

Publicitate

Recomandarea noastra: