Creatii
Train Like a Pro, proiectul special al Academiei Victor Hănescu, continuă la Câmpulung

Train Like a Pro, proiectul special al Academiei Victor Hănescu, continuă cu o nouă ediție și în acest an, acum la Câmpulung.

”Din cauza contextului din ultimele luni, credeam că anul acesta nu reușim să organizăm cea de-a 6-a ediție a taberei #TrainLikeAPro. Dar în ultimul moment am primit vești bune!

Așa că ne luăm toate măsurile de siguranță și între 9-15 august mergem la Club Ceramus din Câmpulung Muscel alături de copiii care doresc să trăiască experiența unui cantonament de #tenis la standarde internaționale aici, în România!”, spune fostul număr 26 ATP.

Academia „Victor Hănescu” a organizat precedentele ediții „Train Like a Pro” la Târgu Jiu, Curtea de Argeș sau Cluj.


„Știu cât de provocator este pentru părinți să facă cea mai bună alegere pentru copiii lor atunci când vine vorba de pregătire în tenis, fie că este vorba de alegerea antrenorului potrivit sau a contextului general care să susțină dezvoltarea talentului nativ al unui copil cu potențial. În cadrul taberei Train Like a Pro oferim un overview a ceea ce se întamplă la Academie, în București.

La sfârșitul cantonamentului, în afară de experiența TLAP, participanții primesc și o evaluare însoțită de recomandările specialiștilor din cadrul Academiei Victor Hănescu. Ceea ce le-am pregătit participanţilor este o combinaţie reuşită între antrenament, pregătire mental-emoțională şi distracţie, toate sub atenta supraveghere şi coordonare a unei echipe de antrenori, psihologi, preparatori fizici si actori”, a spus Victor Hănescu.

Ediția din acest an a taberei „Train Like a Pro” este sprijinită de Aqua Carpatica.

Înscrieri se pot face la numărul 0738 855 561 sau pe adresa de e-mail contact@academiavictorhanescu.ro, iar detalii puteți găsi pe https://academiavictorhanescu.ro/train-like-a-pro.

Recent:

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna august 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Studiu de caz al filmelor istorice religioase românești
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Dragoș Slăvescu, organizator festival medieval...

Alpinistul David Neacșu, despre comportamentul românilor pe munte
Alpinistul David Neacșu a fost invitatul moderatorului Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Prezentarea invitatatului, alpinistul...

NOD Festival anunță tema ediției din acest an: „Building Communities“. Cultura se construiește împreună
Cea de-a doua ediție a NOD – International Literary Rights Festival, care va avea loc în perioada 24–27 septembrie 2026...

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

De ce nu investesc sponsorii în tenisul românesc
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, l-a avut ca invitat pe Răzvan Itu, fost membru al...

Restograf dă startul celei mai mari competiții între restaurante din România
80 de restaurante, 10 categorii și o premieră: finala The Great Restaurant Battle se mută offline, iar publicul va decide...

A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe
AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul...

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026
Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


