Connect with us

TV Business Philosophy

Simona Halep, despre finala de la Roland-Garros din 2018, meci ce poate fi urmărit pe Eurosport 1

Eurosport trece în revistă câteva dintre declarațiile Simonei Halep vizavi de finala de la Roland-Garros din 2018, meci ce poate fi urmărit pe Eurosport 1, începând cu ora 20:00. În plus, în documentul din anexă găsiți și un dialog între Simona și Justine Henin, precum și gândurile celei din urmă cu privire la jocul și performanțele Simonei. Acestea au fost preluate din conversația pe care cele două au purtat-o în ediția specială a vodcast-ului „Tennis Legends”.

Joi, 14 mai, ora 20:00 – Halep v Stephens, finala Roland-Garros 2018

Cum te simți când vorbim despre Roland-Garros 2018?

A fost ceva diferit. Înainte de finalele din trecut, Darren Cahill îmi spunea să intru pe teren și să dau tot ce pot, că am o finală în fața mea așa că orice s-ar întâmpla totul va fi bine. Nu e o dramă dacă pierzi o finală de Grand Slam. De data asta, însă, mi-a spus că trebuie să merg să o câștig, pentru că știm ce s-a întâmplat în 2017, când am așteptat victoria. Acum, înaintea meciului, mi-a spus că dacă vreau cu adevărat să o câștig, trebuie să urmăresc asta adevărat. De aceea, în unele momente, ca atunci când eram condusă cu un set și 2-0, am fost mai agresivă.

Am urcat la fileu de câteva ori și am câștigat punctele. Apoi, a fost mult mai simplu să mă relaxez și să fiu agresivă. Sincer, nu mă așteptam ca Sloane să joace atât de bine pe zgură, unde credeam că am o șansă mai mare eu, însă pe teren lucrurile nu au stat așa cum am crezut. A jucat un meci incredibil. La final a fost unul dintre cele mai frumoase trăiri pe care le-am avut vreodată. Vizualizam asta în fiecare zi în anii în care am jucat acolo, așa că da, e cel mai frumos sentiment când știi că ești campioană la Roland-Garros.

Simona Halep într-o ediție specială a vodcastului Tennis Legends, alături de Justine Henin

Ce anume făcea jocul lui Justine Henin atât de atractiv pentru tine când erai copil?

Totul! În primul rând, avem aceeași înălțime, iar asta m-a făcut să mă gândesc că am o șansă, iar apoi backhand-ul, chiar dacă nu îl joc cu o singură mână, iubeam backhand-ul tău, Justine! Am copiat și mișcarea din teren. Mereu a avut picioare puternice și juca foarte aproape de linia de fund. Am încercat să copiez asta, dar nu a fost perfect, pentru că uneori eram foarte departe de linie. Știam însă că este cel mai bun lucru pe care-l pot face, fiindcă nu sunt foarte înaltă. Aveam mereu asta în minte.

La ce te gândeai când loveai mingea împotriva lui Sloane Stephens?

În acel moment, scorul era 5-1 și nu mă simțeam stresată. Aveam emoții, îmi aduc aminte că m-am și oprit din serviciu o dată. M-am oprit și m-am gândit „acesta este momentul, trebuie să îmi intre primul serviciu”. Asta e tot ce aveam în minte. Am reușit, iar ea și-a ratat lovitura de forehand. Îmi amintesc acel punct și cred că o voi face tot restul vieții.

Te simțeai sub presiune când ai jucat cu Sloane în acea finală?

M-am simțit sub presiune, da. Am simțit că nu voi mai câștiga vreun Grand Slam, că nu pot face față. Am mai jucat cu Sloane în trecut și am câștigat, așa că mi-am spus că dacă nu câștig nici acum finala, înseamnă că nu pot să fac față presiunii și emoțiilor. Eram condusă cu un set și 2-0 și mi-am spus că nu am nicio șansă continuând să joc așa. În acel moment am decis să schimb ceva și să fiu mai agresivă. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut, că totul e pierdut deja, și să încerc ceva diferit. A funcționat. Dar ea a jucat incredibil. Sincer, nu am mai văzut-o jucând așa bine pe zgură. A fost incredibilă în acea zi.

Cum de te-ai simțit mai relaxată după ce ai pierdut primul set?

Știam că dacă vom ajunge în setul decisiv, eu voi avea prima șansă. În majoritatea meciurilor jucate de mine care au ajuns în setul decisiv, am câștigat. Mă simt puternică fizic mereu când joc, dar nu știu, poate că încep prea lent și las emoțiile să mă stăpânească. Sunt o persoană foarte emotivă și mă stresez uneori din nimic. De aceea încep mai lent. Nu am găsit o explicație încă, deci lucrez la asta. Poate mă puteți ajuta voi!

Te-a schimbat câștigarea primului Grand Slam?

Am auzit mulți oameni care spun că unii jucători intră în depresie după câștigarea primului Grand Slam, fiindcă își imaginau că va fi ceva uriaș și de fapt nu e așa un lucru mare. Eu n-am avut parte de așa ceva. M-am simțit normal, nu m-am schimbat. Am început să mă gândesc la pașii următori, la care va fi următorul nivel. Între timp, multă lumea mi-a spus că acum că am câștigat primul Grand Slam, voi fi mai relaxată și voi mai câștiga. E de fapt greșit. Acum ești sub presiune constant, ai o obligație de a câștiga. Există presiune în fiecare meci. Trebuie să recunoști asta, să accepți și să te gândești la perspectiva largă. Asta am învățat de la Darren. Privește lucrurile în ansamblu, nu numai ce se întâmplă într-o zi. În opinia mea, câștigarea Openului Francez nu mi-a schimbat personalitatea. Trăiesc exact la fel. Nimic nu s-a schimbat pentru mine. Mă simt mai încrezătoare, mai împlinită. Sunt mai relaxată, dar simt și presiune.

Justine Henin într-o ediție specială a vodcastului Tennis Legends, alături de Simona Halep

Ce părere ai despre rezistența de care a dat dovadă Simona pentru a câștiga o finală de Grand Slam, după ce a pierdut trei la rând?

Nu pot decât să admir felul în care Simona a gestionat totul. Eu am pierdut o finală, dar să pierzi trei în situații atât de delicate… e dificil. Dacă privim înapoi, Simona a pierdut cu Sharapova, însă înfrângerea în fata lui Ostapenko a fost probabil extrem de dureroasă. Apoi a revenit puternic în Australia și a trecut prin meciuri foarte dificile, însă tot a pierdut. Chiar dacă ești o fire pozitivă, ca să revii după ce ai pierdut acel prim set cu Stephens e nevoie de o mentalitate foarte puternică. Admir asta mult la ea. Eu am pierdut prima mea finală de Grand Slam în fața lui Venus Williams. Eram foarte tânără, aveam 19 ani. Cu câteva săptămâni înainte pierdusem în semifinale la Roland-Garros având 6-2, 4-2 și 15-40 pe serviciul lui Kim Clijsters. A fost dureros, dar trebuie să te ridici în aceste momente. Mă întrebam dacă Simona a avut acel sentiment de „da, o să fie aceeași poveste din nou” după ce a pierdut acel prim set.

Ce părere ai despre puterea psihică a Simonei?

Vorbim aici despre ce anume îi face pe marii campioni și jucători să fie așa, chiar și pe plan mental. Cred că e grozav pentru tinerii jucători de astăzi să înțeleagă că trebuie să investească în viitor, cum spune Darren Cahill. Faptul că a spus „ok, ai luptat, ai dovedit de ce ești în stare, ai învățat și dacă poți învăța din experiențe, vei reveni mai puternic”. Înfrângerea uneori nu este punctul final, dar în cazul Simonei, trebuie să recunosc că după ce s-a întâmplat de trei ori, este impresionant ce a reușit. Dacă privim înapoi în istorie, probabil nu găsim multe astfel de situații, ceea ce dovedește că mental trebuie să fii foarte puternică.

Sursă foto: Getty Images

Recent:

PODCAST MEDICINA3 days ago

Fizioterapeutul Simonei Halep a lansat o aplicație revoluționară pentru sportivi

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Sorin Chiriac, l-a avut ca invitat pe fizioterapeutul Gelu Cosma. DESCRIERE: 00:00...

TV Business Philosophy4 days ago

Artă, licitații și expoziții dedicate artiștilor. Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată pe 16 aprilie, de la ora 17:00, a avut-o ca invitată pe Stanciu...

SPORT5 days ago

Naţionala de futsal a României merge la barajul pentru Euro-2026

Naţionala de futsal a României şi-a atins obiectivul din preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor, competiţie care va fi...

Stiri1 week ago

Irina Bulmaga a obținut argintul la Campionatul European de șah

Performanță remarcabilă pentru șahul românesc: Irina Bulmaga obține argintul la Campionatul European Feminin 2025 După ce România a fost gazda...

TV Business Philosophy2 weeks ago

Energia nevazută a acelor de acupunctură ȋn Romȃnia. Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată pe 9 aprilie, de la ora 17:00, a avut-o ca invitată pe Dr....

PODCAST CULTURA2 weeks ago

Balada Soarelui Răsare. Legenda Sfântului Apostol Andrei

Podcastul Business Philosophy i-a avut ca invitați de Doctorul în Medicină, Dragoș Slăvescu, om de cultură și pe preotul Florin...

ECONOMIC2 weeks ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online și pe Facebook în luna martie 2025

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă atât în online, cât și pe Facebook în...

ECONOMIC2 weeks ago

Importanța colaborării cu firme specializate în transportul de marfă

Sectorul transporturilor de marfă joacă un rol esențial în economie, facilitând mișcarea bunurilor și menținerea unei aprovizionări constante pe piețele...

TV Business Philosophy3 weeks ago

Studiu de caz al modului cum sunt folosite simbolurile religioase în creațiile artistice

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33 i-a avut ca invitați de Doctorul în Medicină, Dragoș Slăvescu, om de cultură...

ECONOMIC3 weeks ago

REGINA MARIA 3.0: Rețeaua de sănătate semnează cea mai mare tranzacție de pe piața medicală din Europa Centrală și de Est

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, compania lider în calitatea serviciilor medicale din România, împreună cu MediGroup, compania lider de servicii...

Publicitate

Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.

O publicatie marca Clubul Media.

Recomandarea noastra: