Emisiunea TV Business Philosophy
Programe speciale la Academia Victor Hănescu – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc duminică, 19 septembrie, de la ora 19:00, îl va avea ca invitat special pe fostul mare tenisman Victor Hănescu.
În cadrul emisiunii care va fi moderată de Romeo Chiriac, fostul număr 26 ATP va vorbi, printre altele, despre industria sportului alb, taberele Train Like a Pro și programele pentru corporatiști care le va lansa în cadrul Academiei.
Victor Hănescu a fost cel mai bine clasat jucător român peste un sfert de secol. Cel mai bun loc al carierei lui Hănescu a fost 26 ATP, în anul 2009. A acces până în sferturile de finală de la Roland Garros, în 2005 și a cucerit un titlu ATP (Gstaad), disputând alte patru finale ATP.
A reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Beijing. În 2005 i-a luat un set lui Roger Federer.
În 2006, din cauza unui accident, Victor a fost nevoit să se retragă din tenis pentru aproape un an, dar în 2007 a revenit pe teren și a câștigat 3 Challenger-uri.
– în 2008 a câștigat Allianz Suisse Open Gstaad, după ce l-a învins pe rusul Igor Andreev (ATP 7);
Victor a participat la toate turneele din cadrul Davis Cup în fiecare an al întregii sale cariere (2001 – 2014). A câștigat partida de calificare împotriva Belarusului și a dus România în sferturile de finală ale Davis Cup (2005).
Hănescu a evoluat în 21 de întâlniri pentru România, disputând 37 de partide la simplu și la dublu. După ce s-a retras din echipa de Cupa Davis, Federația Internațională de Tenis i-a oferit trofeul “ITF Commitment Award” pentru aportul adus în promovarea sportului alb pe plan mondial.
După ce a încheiat cariera de jucător, Hănescu a susținut programe precum “Dream Young Team” sau ”Orice campion are un început”, efectuate la Arenele BNR, în Craiova, București, Cluj sau Curtea de Argeș, care s-au bucurat de real succes.
Victor Hănescu este printre puținii, dacă nu singurul, care are o Academie de tenis în România la standarde internaționale.
De asemenea, el organizează tabere de mental coaching în care se oferă lecții de consultanță, coaching, dezvoltare personală, antrenamente, meciuri demonstrative sau scouting, cu profesioniști din țară și din străinatate. Tabere “Train Like a Pro“ s-au organizat până acum în orașe precum Târgu Jiu, Cluj, București sau Curtea de Argeș.
Aici au fost invitați experți internaționali, printre care Dave de Haan, Cristina Rolo (mentalist echipa SUA) sau Patricio Remindegui.
Recent:

Restograf dă startul celei mai mari competiții între restaurante din România
80 de restaurante, 10 categorii și o premieră: finala The Great Restaurant Battle se mută offline, iar publicul va decide...

A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe
AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul...

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026
Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iulie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jucătorii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția de rachete de la T.C. Curtea de Argeș
Jucătorii și oficialii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția impresionantă de peste 200 de rachete de la T.C....

Cum sunt botezați românii în apele Iordanului sau cununați la Petra de ghidul Adel Mahadin
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe terapeuta Ileana Vlăduț și ghidul...

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care...

#gofundkassandra: Trofee pentru Kassandra de la Hagi, Lucescu, Miatovic, Mutu, Marcel Răducanu, Gică Popescu și Tudorel Stoica
Fostul internațional Iosif Rotariu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 00:30 –...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


