ECONOMIC
Producătorii de vinuri cer soluții anti-grindină pentru a putea oferi licori de calitate

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a fost în vizită la crama Gîrboiu, una dintre cele mai performante din România, multiplu medaliată la competițiile internaționale de vinuri.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a fost într-o vizită la crama Gîrboiu, din comuna Dumbrăveni, pentru a lua pulsul producției de vinuri din acest an, un an marcat de urmările pandemiei de coronavirus, dar și de fenomene meteorologice extreme, care pot pune în pericol calitatea vinului românesc.
Fondatorul cramei, Constantin Gîrboiu, a prezentat activitatea, plantațiile de viță-de-vie, procesul tehnologic, spațiile de depozitare a vinului și premiile obținute la concursurile naționale și internaționale de profil. Reprezentanții firmei vizitate au adus la cunoștința reprezentantului Guvernului necesitatea unor soluții antigrindină care să protejeze zona viticolă din Dumbrăveni. ”Din păcate, zona în care avem noi plantații de viță de vie fost afectată cam 15%. Din producția de viță de vie din acest an a altor viticultori s-a pierdut însă și mai mult: 50 – 60%, în această perioadă, din cauza căderilor de grindină. Vă rugăm să aveți în vedere acest aspect domnule ministru”, a spus omul de afaceri vrâncean. Acesta a mai vorbit și despre nevoia de promovare eficientă a vinurilor din Vrancea, dar și din România, la nivel național și internațional, fiind de părere că la acest capitol instituțiile din subordinea statului trebuie să facă pași importanți în direcția precizată.
”Am vizitat astăzi, în județul Vrancea, la Crama Gîrboiu, o afacere de familie, demarată în anul 2005, cu 45 ha de viță de vie. Business-ul s-a transformat în pasiune și de atunci fiecare an a adus câte o investiție sau un eveniment important. S-au accesat fonduri europene, începând cu programul SAPARD în 2007 și până în 2019, ultimul program accesat fiind Programul Național Suport, prin APIA, în 2019, pentru retehnologizare cu echipamente noi, linie de îmbuteliere și baricuri pentru maturarea vinurilor.”, a transmis ministrul Agriculturii.
Vinuri medaliate la Berlin
Crama Gîrboiu este o afacere de familie înființată în anul 2005, iar podgoriile se află în arealul viticol Cotești, din județul Vrancea, zonă caracterizată prin condiții climatice favorabile și un sol bogat în minerale, unic în sud-estul României. În ultimul deceniu, crama a obținut numeroase premii naționale și internaționale, devenind una dintre cele mai apreciate din țară.
Anul acesta, în luna martie, două vinuri românești, ambele de la Crama Gîrboiu, au câștigat medalia de aur la Berliner Wein Trophy 2020, cea mai mare competiție mondială organizată sub egida Organizației Internaţionale a Vinului. Este pentru al patrulea an consecutiv când crama fondată de Constantin Gîrboiu cucerește aurul la faimosul concurs. În anul 2019 crama a adus alte trei medalii de aur României cu soiul autohton Șarba.
Vinurile Petite Helena și Constantin au fost vinurile răsplătite cu aurul la ediția din acest an, unde, în total, peste 20.000 de vinuri din 41 de țări au fost analizate de cei peste 700 de membri ai juriului prezenți în Capitala Germaniei.
“E o onoare să aducem din nou aurul României într-o competiție de mare anvergură așa cum este Berliner Wein Trophy. Atât Petite Helena, cât și Constantin, fac parte din categoria vinurilor Super Premium a Cramei Gîrboiu, vinuri atent selecționate și create cu măiestrie de specialiștii noștri”, a declarat Livia Gîrboiu, directorul executiv al companiei.
Recent:

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică
Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu
O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...

Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights
Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights În această vară, Neversea Beach devine gazda unei serii de concerte live spectaculoase, organizate chiar pe...

Defilare de vedete pe Calea Victoriei! Cine a venit, cine a atras toate privirile și ce s-a întâmplat la petrecerea Avantpremiere
Calea Victoriei a fost, miercuri seară, locul unde s-au adunat zeci de vedete, influenceri și oameni din lumea mondenă, veniți...

#gofundkassandra: Andone a donat tricoul lui Lucescu – 100 de ani Corvinul, în campania Business Philosophy
Ioan Andone a donat Kassandrei Rotariu tricoul lui Mircea Lucescu de la 100 de ani de la înființarea clubului Corvinul,...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iunie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig vin la NOD Festival
După un debut care a adus la Brașov peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5.000...

#gofundkassandra: Trofeul destinat lui Pedrag Miatovic (Real Madrid), donat Kassandrei, în campania Business Philosophy
Trofeul destinat lui Pedrag Miatovi, în perioada când juca la Real Madrid, a fost scos la licitația de strângere de...

#gofundkassandra: Mutu donează Kassandrei tricoul Fiorentinei – 90 de ani, în campania Business Philosophy
Adi Mutu contribuie la #gofundkassandra, campania pentru strângerea de fonduri pentru fata adoptivă a lui Iosif Rotariu, Kassandra, cu un...

#gofundkassandra: Gabi Balint donează tricoul Stelei – 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în campania Business Philosophy
Gabi Balint a declarat că donează Kassandrei tricoul Stelei de la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


