Stiri
Organizare de top la prima Cupă a României! Alexandrion Group alături de padbol, sport național

În weekedul 1-2 octombrie, în Complexul Sportiv Național „Lia Manoiu” a avut loc Prima Cupă a României la padbol, sport ce se impune tot mai mult la nivel național în ultimii ani.

Organizată de Asociația Română de Padbol, Cupa României la Padbol a ieșit din tiparele unei simple competiții, a fost un spectacol de pricepere, tehnică, talent și culoare! Cele douăzeci de echipe participante, președinți de cluburi din toată țara, amenajarea deosebită a locației, un permanent public iubitor de sport precum și apariția mascotei Padbol, în premieră internațională, toate acestea au întregit reușita evenimentului.
O atmosferă de adevărată sărbătoare, datorată și faptului că acest eveniment reprezintă pentru comunitatea Padbol Romania trecerea la statutul de sport național, sportul bazându-se la acest moment pe o infrastructură care permite practicarea acestuia în cele peste 30 de terenuri din 17 orașe.
Din partea Ministerului Tineretului și Sportului a fost prezent Subsecretar de Stat Cristian Emilian Ghită, care a luat cuvântul alături de Stefan Rohnean, Directorul Compexului Sportiv National Lia Manoliu și Elisabeta Gherghișan, Presedintele Padbol Romania, și care a reconfirmat deschiderea și sprijinul Ministerului pentru Federația Română de Padbol în curs de constituire.
“Padbol este un sport nou, foarte dinamic, foarte adaptat la nevoile și așteptările publicului modern. Veți avea din partea noastră tot sprijinul, pentru ca este realamente foarte important ceea ce faceți pentru promovarea sportului, de la cel mai înalt nivel și până la nivelul de copii și tineret.” – Subsecretar de Stat Cristian Emilian Ghiță.
Participanții și organizatorii s-au bucurat de 2 zile cu vreme frumoasă și soare, dar și fără restricții, care s-au pus în aplicare la doar cateva ore dupa finalizarea evenimentului. Cineva acolo sus se pare că iubește Padbolul, iar spectacolul sportiv a fost urmărit în ambele zile din tribunele CSN „Lia Manoliu”, meciurile din sferturi/semifinale/finale fiind transmise și în direct de Padbol România și Metropola TV. Printre cei care au asistat la spectacolul sportiv au fost mai mulți oameni de fotbal, printre care și Mihai Teja și fostul internațional Marius Niculae.
Titlul de campioană a Primei Cupe a României la Padbol a fost adjudecat de echipa Flux Arena 1, formată din Laurențiu Dinuică/Olivian Surugiu, care s-au impus cu scorul de 6-2, 7-6 în fața echipei vicecampioane Padbol 1 București , formată din Gabriel Deaconescu/Andrei Păciucă.
Locul al treilea a fost câștigat de prima echipă a clubului Padbol Giurgiu – Gabriel Turnea/Mugurel Vrabie, într-un meci contra echipei Flux Arena 2- Bogdan Raducan/Razvan Ciobanu, câștigat cu scorul de 6-3, 6-3. Toti cei calificați pe podium au primit premii importante în bani oferite de Padbol Romania și diverse alte premii
Festivitatea de premiere a fost sărbatorită cu spumantele oferite de Alexandrion Group, care a asigurat și buna dispoziție la petrecerea de final cu renumitele produse din portofoliu.
“Asociația Română de Padbol nu este la prima experiență din punct de vedere al organizarii evenimentelor, ci și-a făcut debutul prin organizarea Euro Cup Romania 2017, urmată de European Padbol Tour2019, chiar în inaugurarea terenurilor de padbol aparținând C.S.N. “Lia Manoliu”. De asemenea, în ultimii doi ani am organizat 5 ediții ale Romanian Padbol Tour împreună cu bazele sportive din țară – Turneele Olteniei și Moldovei 2020/2021, Turneul Bucovinei 2021- precum și multe alte evenimente. Încercăm să ne organizăm cât mai bine cu fiecare nou turneu, cu spijinul și implicarea partenerilor nostri”. – Elisabeta Gherghisan, Președinte Padbol România.
Mai multe despre noul sport pe www.padbol.ro
Recent:

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iulie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jucătorii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția de rachete de la T.C. Curtea de Argeș
Jucătorii și oficialii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția impresionantă de peste 200 de rachete de la T.C....

Cum sunt botezați românii în apele Iordanului sau cununați la Petra de ghidul Adel Mahadin
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe terapeuta Ileana Vlăduț și ghidul...

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care...

#gofundkassandra: Trofee pentru Kassandra de la Hagi, Lucescu, Miatovic, Mutu, Marcel Răducanu, Gică Popescu și Tudorel Stoica
Fostul internațional Iosif Rotariu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 00:30 –...

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică
Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu
O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...

Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights
Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights În această vară, Neversea Beach devine gazda unei serii de concerte live spectaculoase, organizate chiar pe...

Defilare de vedete pe Calea Victoriei! Cine a venit, cine a atras toate privirile și ce s-a întâmplat la petrecerea Avantpremiere
Calea Victoriei a fost, miercuri seară, locul unde s-au adunat zeci de vedete, influenceri și oameni din lumea mondenă, veniți...

#gofundkassandra: Andone a donat tricoul lui Lucescu – 100 de ani Corvinul, în campania Business Philosophy
Ioan Andone a donat Kassandrei Rotariu tricoul lui Mircea Lucescu de la 100 de ani de la înființarea clubului Corvinul,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


