TV Business Philosophy
Mr. KO, Alec Năstac – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de miercuri, 5 iulie, ora 18:00, îl va avea ca invitat pe medaliatul european, olimpic și mondial la box, Alec Năstac, care a fost și actor în filmele lui Sergiu Nicolaescu, informează sportm.ro.

Alec Năstac s-a apucat de box în 1967, la 19 ani și s-a retras in 1978 la doar 29 de ani. I se spunea “mister KO” cu trei decenii înainte de Lucian Bute, mai ales după primul său titlul de campion naţional (în 1969), când şi-a învins toţi adversarii prin KO.

A susţinut, doar la amatori, peste 300 de meciuri, din care mai bine de 200 le-a câştigat înainte de limită.
A cucerit două medalii de argint la Europene (1971 şi 1973) şi una la Mondiale (1974), după finale în care a avut parte de arbitraje scandaloase, plus un bronz olimpic, la Montreal (1976).
Cel poreclit “lemnul” pentru forta loviturilor sale, a stat la masa cu Fidel Castro, a fost premiat de Nicolae Ceausescu, a boxat cu Manea Mănescu si a jucat in filmele lui Sergiu Nicolaescu.
Alec Nastac a jucat în două dintre filmele lui Sergiu Nicolaescu. În “Noi cei din linia întâi” a avut un rol de soldat, iar în Ringul a fost…boxer.
De asemenea, terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica “Alegeri Potrivite”.
Recent:

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iulie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jucătorii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția de rachete de la T.C. Curtea de Argeș
Jucătorii și oficialii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția impresionantă de peste 200 de rachete de la T.C....

Cum sunt botezați românii în apele Iordanului sau cununați la Petra de ghidul Adel Mahadin
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe terapeuta Ileana Vlăduț și ghidul...

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care...

#gofundkassandra: Trofee pentru Kassandra de la Hagi, Lucescu, Miatovic, Mutu, Marcel Răducanu, Gică Popescu și Tudorel Stoica
Fostul internațional Iosif Rotariu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 00:30 –...

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică
Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu
O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...

Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights
Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights În această vară, Neversea Beach devine gazda unei serii de concerte live spectaculoase, organizate chiar pe...

Defilare de vedete pe Calea Victoriei! Cine a venit, cine a atras toate privirile și ce s-a întâmplat la petrecerea Avantpremiere
Calea Victoriei a fost, miercuri seară, locul unde s-au adunat zeci de vedete, influenceri și oameni din lumea mondenă, veniți...

#gofundkassandra: Andone a donat tricoul lui Lucescu – 100 de ani Corvinul, în campania Business Philosophy
Ioan Andone a donat Kassandrei Rotariu tricoul lui Mircea Lucescu de la 100 de ani de la înființarea clubului Corvinul,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


