TV Business Philosophy
Industria service-urilor auto. Studiu de caz: Ideal Visar Service – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33 îl va avea ca invitat pe unul dintre oamenii de succes din lumea industriei service-urilor auto, Florin Voicu (Ideal Visar Service).

Omul care ne va fi ghidul priceput în lumea service-urilor auto este Florin Voicu, omul care, cu experiența sa vastă în management, gestionează toata activitatea de la Ideal Visar Service. Cariera lui Florin ar putea fi subiectul unui roman, însă, pe scurt, validarea acesteia o dau anii petrecuți în curtea gigantului Dacia.
Începând din 2011, Florin a lucrat la doi importanți dealeri, iar responsabilitățile lui au fost multiple. Începând cu gestionarea relației cu compania “mamă”, continuând cu cea a parcului auto, a accesoriilor, a anvelopelor pentru clienți, a mașinilor pentru închiriat, a relației cu transportatorii sau a relației cu mari companii, precum Orange, ProTV, Coca Cola, Telekom, Poșta Română, majoritatea Hypermarket-urilor si Supermarket-urilor, Federația Română de Handbal, bănci, companii media etc, totul este un motiv în plus pentru ca Florin să fie, practic, parte a definiției termenului de manager.
Managerul Ideal Visar Service va discuta împreună cu moderatorii Romeo Chiriac și Mihai Igiroșanu un subiect pe cât de important, pe atât de puțin analizat și deslușit.
Emisiunea se dorește a fi un fel de ghid, extrem de bine documentat, cu exemple reale și direct de la o sursă credibilă, pentru proprietarii de autoturisme.
Unul dintre oamenii de bază de la Ideal Visar Service este vopsitorul Mihai Blîndu, omul care este recomandat de certificate în domeniu dobândite la Budapesta și Amsterdam. Mihai activează în piață încă din 1996, iar în cariera sa a lucrat la reprezentanțele celor mai importante mărci auto din lume, din România sau Spania.

Cei doi vor încerca să le dezvăluie oamenilor cum să se ferească de “țepele” de care majoritatea șoferilor se plâng pe toate canalele de comunicare că le primesc atunci când apelează la service-uri care un profitul înaintea calității.
Busines Philosophy vă va prezenta joi seară totul despre ceea ce înseamnă un Service Auto cu toate dotările necesare. Prezentând ca studiu de caz Ideal Visar Service SRL. De la obligativitatea deținerii de incinte spațioase, pentru lucrul efectiv și pregătirea mașinii, până la cea mai de calitate vopsea din piață. Plus detaliile specialiștilor pentru ca șoferii să aleagă mereu calitatea în detrimentul locațiilor unde primesc, în majoritatea cazurilor, servicii care le stârnesc strigăte disperate de nemulțumire.
De asemenea, terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica Alegeri Potrivite, informează sportm.ro.
Recent:

Începe cea de a XIV-a ediție a Dr. Oetker Junior Trophy
Cea de a XIV-a ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, competiție internațională din cadrul Tennis Europe, U 14 categoria 1,...

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie
Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna aprilie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Swiatek, Mandlikova, Țiriac, Năstase, Nadal, Pavel sau Hănescu, printre invitații de la TC Curtea de Argeș
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Directorul General al T.C. Curtea...

Peretele gol nu mai e o problemă – descoperă cum îți poți transforma casa în câteva ore cu Decostick
Ai intrat vreodată acasă și ai simțit că ceva lipsește? Că pereții sunt prea goi, că spațiul nu îți spune...

Crezi că ești bine? Adevărul despre bolile care nu dor
Prevenția începe cu tine: Check-up complet la Medicana Health Group Istanbul – sănătatea ta, înțeleasă și gestionată la timp Într-o...

Comunicare fără dificultăți prin logopedie şi psihoterapie. Exemplul Klaus Iohannis
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, i-a avut ca invitați pe Ana-Maria Răican, logoped şi Cătălin...

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026
Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica
Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026
La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


