Connect with us

ECONOMIC

Fundația Valvis sprijină cei 20.000 de locuitori ai Bazinului Dornelor oferind testarea gratuită pentru anticorpi SARS-CoV-2

Jean Valvis donează aparatură de înaltă tehnologie spitalului din Vatra Dornei în scopul depistării anticorpilor SARS-CoV-2. Astfel, aportul Grupului Valvis Holding (AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești) ajunge la 300.000 de Euro pentru combaterea pandemiei.

Fundația VALVIS, prin Jean Valvis, creatorul mărcilor AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Dorna și LaDorna, donează spitalului din Vatra Dornei aparatura necesară pentru depistarea rapidă a anticorpilor SARS-CoV-2. Astfel, vor fi identificate toate persoanele din zonă care au imunitate la noul virus, indiferent dacă au avut simptome sau nu. Datele epidemiologice vor fi puse la dispoziția Direcției de Sănătate Publică și sunt absolut necesare pentru a determina ritmul măsurilor de relaxare și implicit întoarcerea la normalitate.

Împreună pentru sănătatea noastră, a tuturor!

Încă de la începutul acestei perioade de criză, Jean Valvis s-a implicat direct în lupta pentru combaterea acestei pandemii.

”A fost și este în continuare un moment critic al societății noastre în care trebuie să ne arătăm solidaritatea și compasiunea! Atât eu, cât și echipa mea am înțeles că ne aflăm într-o situație fără precedent și că trebuie să facem front comun cu autoritățile statului, cu specialiștii din domeniul sănătății și să trecem rapid la acțiune pentru că doar împreună putem să sprijinim eforturile medicilor și ale epidemiologilor care s-au confruntat cu multe lipsuri la debutul acestei pandemii.” – Jean Valvis

Ca om de afaceri, antreprenor, simplu cetățean, dar mai ales ca om, Jean Valvis a decis să sprijine activ, cu resursele sale, lupta contra acestei pandemii.

Astfel, într-o primă fază, primele acțiuni, cu un aport financiar de 200.000 Euro, au constat în dotarea cu echipament PCR, achiziționarea a 50.000 de măști de protecție, 50.000 de mănuși și 50.000 de botoși pentru personalul medical și  asigurarea necesarului de apă pentru numeroase spitale din toată țara.

Acum, într-o a doua etapă, Jean Valvis a decis să achiziționeze și să doneze spitalului din Vatra Dornei un echipament super performant în valoare de 100.000 Euro pentru detectarea anticorpilor SARS-CoV-2 (modelul Cobas e411 disk de la compania de prestigiu Roche Diagnostic, cu o performanță de procesare de 70 de teste pe oră).

Vor fi testați toți locuitorii Bazinului Dornelor gratuit, în număr de aproximativ 20.000 de persoane. Va fi, desigur, la latitudinea fiecăruia dacă va efectua testarea.

Aparatul detectează prezenţa anticorpilor de tip imunoglobulină G (IgG, anticorp produs de sistemul imunitar în lupta cu noul virus) prin efectuarea testelor serologice. Acest proiect va arăta dacă locuitorii au fost sau nu infectați cu noul tip de coronavirus, dezvoltând anticorpi. Testele serologice sunt esenţiale în înţelegerea epidemiologiei virale pentru a permite întocmirea unui tablou corect al epidemiologiei infecţiei cu noul coronavirus în Bazinul Dornelor.

Activitatea de testare este coordonată de Spitalul Municipal Vatra Dornei în colaborare cu Fundația VALVIS, Primăria Vatra Dornei, precum și primăriile localităților adiacente (întregul Bazin al Dornelor).

”Sănătatea celor din jur a fost mereu primordială pentru noi în toate acțiunile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului. Considerăm că avem o responsabilitate morală față de comunitatea din care facem parte și nu ne uităm originile, mai ales în momentele dificile. Le suntem recunoscători Dornenilor pentru că sunt parte din succesul brandurilor născute în meleagurile binecuvântate din Ținutul Dornelor și datoria noastră este să sprijinim la rândul nostru comunitatea și finaciar precum și organizațional. Doar împreună putem reuși și vă asigur că nu uitam nicio clipă faptul că realizările noastre se datorează și populației Dornelor.

Mulțumim Domnului Primar Ilie Boancheș și Domnului Director Valentin Stan pentru sprijinul acordat acestui proiect!” – Jean Valvis

Recent:

ECONOMIC1 day ago

AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții

“AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții: În cadrul galei Top BrandRO 2026 AQUA Carpatica a...

ECONOMIC1 day ago

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești, premiate la concursul Treasures of the East

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate la concursul Treasures of the East, informează pagina de Facebook...

Stiri1 day ago

Recenzie Fortuna Palace Casino 2026 — analiză detaliată pentru jucătorii din România

O recenzie utilă răspunde la întrebările concrete ale jucătorului: este platforma de încredere, merită bonusul activat, cât durează retragerile, cum...

ECONOMIC4 days ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna septembrie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

ECONOMIC4 days ago

Mai multe generații și peste 130 de copii s-au reunit la a XII-a ediție de „La Strugurit

Cu o tradiție veche de peste 15 ani, începută în anul 2009, când a fost inaugurat primul cules alături de...

CULTURĂ6 days ago

De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic Maestrul și discipolii aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român

Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și...

PODCAST CULTURA6 days ago

Majoritatea spectacolelor de succes sunt șușanele – regizorul Mircea Cornișteanu

Regizorul Mircea Cornișteanu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Regizorul Mircea Cornișteanu...

ECONOMIC2 weeks ago

AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup

AQUA Carpatica a susținut Red Star Polo Team, câștigătoarea Singureni Manor Polo Cup, ediția 2026. „Au venit. Au jucat. Au...

SPORT2 weeks ago

România încheie cu un parcurs bun Olimpiada de Șah din Uzbekistan!

Pornind ca favorită numărul 23, România a încheiat competiția pe locul 17 dîn clasamentul final în competiția la care au...

PODCAST - CSR2 weeks ago

Arian Notrețu, despre legătura dintre sport și teatru

Campionul paralimpic la natație, Arian Notrețu a fost invitatul lui Romeo Chiriac la podcastul Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Guest...

Publicitate

Recomandarea noastra: