Fesul norocos de pe Vf. Negoiu. Mulțumesc, munte!

“În deşert, cam pe la kilometrul 30 al cursei, numai nisip, nisip şi pământ roşu bătătorit şi soare năucitor, nimic în jur, eu însetat şi obosit, dar crâncen în dorinţa de a alerga fără oprire, când… Când mi se întâmplă un lucru neaşteptat, de dimensiuni tragice pentru situaţia în care mă aflam… dragul meu şort, pe care îl găsisem într-un magazin second-hand (n.r. – majoritatea cheltuielilor de cursă şi le acoperă singur), începe să alunece de pe şolduri.

(Foto – Marian Chiriac la Maratonul Everestului)

Pur şi simplu, se rupsese elasticul. Până când în imensitatea aceea de nisip şi pământ roşu, unde nu era ţipenie de om, îmi apare brusc în faţă… un celofan. O bucată de plastic, de dimensiunea unei pungi, ajunsă cumva pe acolo (adusă de vânt? de hazard?). Am înşfăcat-o febril, am răsucit-o şi am făcut din ea un soi de funie, de sfoară de nădragi, pe care am înfăşurat-o în jurul şortului meu drag. Şi am ţinut-o tot aşa, până către finiş, când am desfăcut “sfoara” discret şi am trecut ţanţoş – chiar dacă cu dragul meu şort atârnându-mi strâmb – linia de sosire”, a povestit Marian Chiriac despre maratonul Saharei pe care l-a făcut în 2011.

M-am dus cu gândul la întîmplarea cu fata Morgana- bucata salvatoatre de plastic găsită de fratele meu în Deșert când am găsit astă vară un fes pe traseul către Vârful Negoiu.

De ce spun asta? Pentru că temperatura era extrem de scăzută pe Negoiu, deși era sfârșit de luna lui Cuptor. Iar degetul mare de la mâna dreaptă îmi intrase aproape în hipotermie. Plus că era ceață de o tăiai cu cuțitul și ploua burnița mocănește. Ori, din grabă sau poate din superficialitate că era vară, nu am luat la mine nici fes nici mânuși.

Iar fesul găsit (din imagine) în zona Lacului Călțun pur și simplu mi-a dat energia necesară pentru a termina traseul.

Nu spun mai multe despre pățanie decât La mulți ani de Ziua Internațională a Muntelui.

Și Mulțumesc Munte!

(de Romeo Chiriac)