Emisiunea TV Business Philosophy
Fabrica de campioni mondiali – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 15 septembrie, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe președintele Federației Române de Fotbal Tenis, Frederico Tchabass Tavares.

În cadrul emisiunii care va fi moderată de Romeo Chiriac se va vorbi despre Campionatul Mondial de fotbal tenis care se va organiza în România, despre “fabrica” de campioni mondiali români din carul acestei discipline sportive și despre programele de recuperare a copiilor din zonele defavorizate și a formării lor ca oameni.

Acest lucru l-a realizat Frederico în cadrul unor programe speciale de sport și mental coaching, formând câteva mii de oameni adevărați din 1976 de când a venit în România și până acum.

A luat copii din orfelinate și din zone defavorizate și i-a modelat să devină caractere puternice și să se integreze în societate.

Cu banii câștigați din medaliile de campioni europeni și mondiali aceștia și-au întreținut familiile.

Apoi i-a îndrumat către facultate, le-a găsit joburi și i-a ajutat să-și întemeieze familii. Printre aceștia se numără actori, senatori și oameni de business.

De asemenea, în cadrul emisiunii terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica „Alegeri potivite „, iar actorul Victor Yila pastila „Munca la negru„.
Recent:

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică
Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu
O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...

Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights
Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights În această vară, Neversea Beach devine gazda unei serii de concerte live spectaculoase, organizate chiar pe...

Defilare de vedete pe Calea Victoriei! Cine a venit, cine a atras toate privirile și ce s-a întâmplat la petrecerea Avantpremiere
Calea Victoriei a fost, miercuri seară, locul unde s-au adunat zeci de vedete, influenceri și oameni din lumea mondenă, veniți...

#gofundkassandra: Andone a donat tricoul lui Lucescu – 100 de ani Corvinul, în campania Business Philosophy
Ioan Andone a donat Kassandrei Rotariu tricoul lui Mircea Lucescu de la 100 de ani de la înființarea clubului Corvinul,...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iunie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig vin la NOD Festival
După un debut care a adus la Brașov peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5.000...

#gofundkassandra: Trofeul destinat lui Pedrag Miatovic (Real Madrid), donat Kassandrei, în campania Business Philosophy
Trofeul destinat lui Pedrag Miatovi, în perioada când juca la Real Madrid, a fost scos la licitația de strângere de...

#gofundkassandra: Mutu donează Kassandrei tricoul Fiorentinei – 90 de ani, în campania Business Philosophy
Adi Mutu contribuie la #gofundkassandra, campania pentru strângerea de fonduri pentru fata adoptivă a lui Iosif Rotariu, Kassandra, cu un...

#gofundkassandra: Gabi Balint donează tricoul Stelei – 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în campania Business Philosophy
Gabi Balint a declarat că donează Kassandrei tricoul Stelei de la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


