Creatii
Cum a făcut trecerea Elena Chiriac de la tatami la pupitrul de prezentatoare la gale

(de Laurențiu Ciornei)
Performanțele înregistrate de Elena Chiriac în cadrul disciplinei olimpice taekwondo WT, despre care am mai scris AICI, nu puteau să rămână neobservate, informează Revista Sport Magazin.

![]()

Astfel, în urma performanțelor obținute în cadrul acestei discipline olimpice, Elena este premiată în anul 2018 în cadrul celei de a treia ediții a Galei Trofeelor Alexandrion la secțiunea Tinere Speranțe, alături de celebritățile sportului românesc.




Apoi, Elena Chiriac trece cu ușurință către scena de prezentatoare a galelor,

având în vedere faptul că în paralel cu taekwondo a făcut modelling și actorie.
Și astfel, după ce a fost mai întâi premiată la Gala Trofeelor Alexandrion, Elena va prezenta următoarele trei ediții ale aceste prestigioase gale a sportului, vezi înregistrare AICI.




David Popovici, premiat de Elena Chiriac, vezi înregistrare AICI.

(Foto de la interviurile luate Larisei Iordache și lui Helmut Duckadam la Gala Trofeelor Alexandrion)
Însă, Elena Chiriac nu putea să uite de prima ei iubire, taekwondo, astfel că a prezentat și Galele Taekwondo-ului Românesc, vezi înregistrare AICI.


De asemenea, Elena Chiriac a prezentat numeroase festivități ale turneelor de tenis internaționale, începând de la cele ITF, masculin și feminin, organizate de Dr. Oetker la Tenis Club Curtea de Argeș (orașul unde a copilărit și unde are pensiunea familiei), pînă la cele de la Centrul Național de Tenis.



După numeroase apariții în mass media și la TV, este solicitată să participe la Ninja Warriors de la Pro TV, dar refuză această ofertă pentru a se dedica studiilor la facultate în Anglia.
Însă, anul următor acceptă să participe la reality-show-ul Ferma Vedetelor de la Pro TV, unde a ocupat locul doi, după Gusti Viziru.

Ea l-a întrecut atunci la probele fizice până și pe campionul mondial la arte marțiale Andrei Stoica.

(Foto: Pro TV – În imagine George Piștereanu și Andrei Stoica, în flotări la picioarele Elenei Chiriac)

Primește oferte de la două televiziuni pentru postul de prezentatoare și refuză oferta Kanal D de a concura în echipa Faimoșilor pentru reality-show-ul Survivor, ediția 2021.


Acceptă cu drag din nou oferta PRO TV, aceea de a concura în echipa Faimoșilor în reality-show-ul Survivor din Republica Dominicană, ediția 2022, competiție în care se află angrenată acum.
(Foto: Pro TV și pagina personala Elena Chiriac)
The post https://sportm.ro/cum-a-facut-trecerea-elena-chiriac-de-la-tatami-la-pupitrul-de-prezentatoare-la-gale/ appeared first on Revista Sport Magazin (sportm.ro).
Recent:

Tinerii care mergeau cu părinții în Bulgaria se întorc acum cu propriii copii
Bulgaria nu mai este doar destinația „ieftină” a anilor 2000. O nouă generație de turiști, care a descoperit litoralul bulgăresc...

De ce fug românii în Bulgaria? Economii de până la 70% la vacanțele premium
Bulgaria continuă să fie una dintre cele mai atractive destinații externe pentru turiștii români, iar motivul nu mai este de...

Nicolae Ceaușescu vâna dropiile din elicopter. Dimorfism sexual
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Laurențiu Ciornei, l-a avut ca invitat pe Nicu Pârlog, jurnalist și...

Medicana Health Group inițiază un parteneriat strategic cu National Golf & Country Club
Medicana Health Group anunță inițierea unui parteneriat strategic cu National Golf & Country Club, unul dintre cele mai importante proiecte...

Cum poate un vin bun să completeze un eveniment memorabil
“Un vin bun completează un eveniment. Un vin ales cu grijă îl face memorabil. Fie un roze delicat, fie un...

Cum atingi culmile ȋn marketingul digital
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, l-a avut ca invitat pe Daniel Ene, antreprenor, specialist SEO,...

La Craiova International Shakespeare Festival, setea de emoție, spectacol și povești se întâlnește cu prospețimea AQUA Carpatica
Shakespeare Seniors își propune, printr-o serie de reprezentații speciale organizate în cămine și centre rezidențiale pentru seniori, să transforme spațiile...

Cum poate automatizarea să reducă erorile și costurile operaționale?
Lumea afacerilor se schimbă de la o zi la alta, iar cine rămâne blocat în procese manuale riscă să piardă...

Un moment istoric pentru arta olfactivă: parfumul inspirat de Brâncuși, lansat la Roma
La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptura întâlnește parfumeria într-un proiect cultural fără precedent la Roma:...

Medicana Health Group România aduce în prim-plan terapiile cu celule stem: soluții inovatoare și perspective promițătoare pentru pacienții cu autism
Reprezentanța Medicana Health Group, din București, România, își consolidează rolul de facilitator al accesului la tratamente medicale de ultimă generație,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


