PR Emotional
Concert caritabil pentru animăluțe la Grand Arena Berceni

Concert de zile mari la Grand Arena Shopping Mall, duminică, 8 decembrie 2019, ora 16:30. Se desfășoară a doua ediție a concertului caritabil “Salvează o viață…poate chiar două”, cu o temă inedită, ajutarea sau adoptarea animalelor de companie aflate in ingrijirea Asociatiei Pentru Protectia Animalelor Robi (https://www.facebook.com/Robi.Animal.Protection.Association/). Cu acest prilej, participanții, care nu vor plăti taxă de intrare, pot dona diferite lucruri în acest sens, pornind de la hrană și până la jucării specifice ori chiar bani!
Spectacolul se adresează, în primul
rînd, copiilor și tinerilor! Tocmai de aceea, pe scenă vor evolua două trupe de
copii renumite la categoria lor de vârstă: Grupul vocal Adagio (de la Palatul
Național al Copiilor) și Clubul de dans Loredana Dance (vicecampioni mondiali,
ediția 2019, la WDS Porec – Croația).
Evenimentul este susținut, ca și anul trecut de Ansamblul Muzical
ADAGIO, împreună
cu Asociatia pentru protectia animalelor Robi .Și anul
acesta vor participa invitați/susținători speciali,
mari iubitori de animale: Vali Crăciunescu, Tudor Turcu și Mihai Nae, care va prezenta și un
spectaculos număr de dresură de câini.Vor dansa, pentru publicul spectator, talentații copii de la Loredana Dance, iar cei de la Adagio vor cânta.
Concertul va fi prezentat de Niculae Luminita, Evenimente MC.
Haideți să nu uităm de sărmanele animăluțe, să simtă și ele că vin Sărbătorile!
Și ele au nevoie de ajutor! Organizatorii așteaptă sponsorii generoși! Spectacolul va fi unul pe
măsură!
Recent:

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică
Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu
O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...

Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights
Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights În această vară, Neversea Beach devine gazda unei serii de concerte live spectaculoase, organizate chiar pe...

Defilare de vedete pe Calea Victoriei! Cine a venit, cine a atras toate privirile și ce s-a întâmplat la petrecerea Avantpremiere
Calea Victoriei a fost, miercuri seară, locul unde s-au adunat zeci de vedete, influenceri și oameni din lumea mondenă, veniți...

#gofundkassandra: Andone a donat tricoul lui Lucescu – 100 de ani Corvinul, în campania Business Philosophy
Ioan Andone a donat Kassandrei Rotariu tricoul lui Mircea Lucescu de la 100 de ani de la înființarea clubului Corvinul,...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iunie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig vin la NOD Festival
După un debut care a adus la Brașov peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5.000...

#gofundkassandra: Trofeul destinat lui Pedrag Miatovic (Real Madrid), donat Kassandrei, în campania Business Philosophy
Trofeul destinat lui Pedrag Miatovi, în perioada când juca la Real Madrid, a fost scos la licitația de strângere de...

#gofundkassandra: Mutu donează Kassandrei tricoul Fiorentinei – 90 de ani, în campania Business Philosophy
Adi Mutu contribuie la #gofundkassandra, campania pentru strângerea de fonduri pentru fata adoptivă a lui Iosif Rotariu, Kassandra, cu un...

#gofundkassandra: Gabi Balint donează tricoul Stelei – 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în campania Business Philosophy
Gabi Balint a declarat că donează Kassandrei tricoul Stelei de la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


