Connect with us

Emisiunea TV Business Philosophy

Cât costă biodiversitatea? – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 22 septembrie, de la ora 18:00, va avea ca invitată specială pe dr. ec. Paula Multeanu, director executiv al asociației Alianță Pentru Pădure.

În cadrul emisiunii care va fi moderată de Laurențiu Ciornei se va argumenta necesitatea evaluării economice a ecosistemelor, în special, a celor forestiere pentru conservarea biordiversității, dar și protejarea bunăstării comunitățlor umane adiacente ariilor naturale protejate.

Literatura de specialitate abundă în teorii care relevă importanța serviciilor ecosistemice pentru omenire și necesitatea cuantificării acestora, în special pentru integrarea valorii lor în procesul decizional. Însă, recunoașterea și integrarea valorii acestora în conturile naționale ale țărilor, doar având ca scop raportarea și procesul decizional (pentru urmărirea evoluției ecosistemelor terestre, în sensul atingerii/neatingerii obiectivelor de dezvoltarea durabilă) este periculoasă, pentru că este efectuată într-o manieră total estimativă și aleatoriu declarativă. Ori, pe baza unor valori estimate, ecosistemele forestiere nu pot fi nici urmărite și nici valorificate eficient.

De asemenea, în cadrul emisiunii terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica „Alegeri potivite”.

Recent:

ECONOMIC1 day ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online și pe Facebook în luna februarie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă atât în online, cât și pe Facebook în...

PODCAST Dezvoltare Personală4 days ago

Cum ne eficientizăm businessul folosind Ciclurile Universului. Suntem creatorii realității noastre

Terapeuta Ileana Vlăduț a avut-o ca invitată la podcastul Business Philosophpy pe astrologul trasformațional Cerasella Pere. CAPITOLE: 00:00 – Care...

ECONOMIC5 days ago

De Mărțișor, la Sâmburești

“De mărțișor, simbolul alb și roșu capătă un nou sens La Sâmburești, îl reinterpretăm în note fine de Sauvignon Blanc...

ECONOMIC1 week ago

Vienna Insurance Group depășește pragul de un milion de cazuri de asistență

Vienna Insurance Group depășește pragul de un milion de cazuri de asistență. Marea majoritate a piețelor principale VIG este acum...

PODCAST - SUSTENABILITATE2 weeks ago

Problema urșilor poate fi rezolvată numai prin vânarea lor!?

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, l-a avut ca invitat pe biologul și specialistul în...

ECONOMIC2 weeks ago

Cele mai vizibile branduri de vin in online si pe Facebook în luna ianuarie

“Fiecare sticlă Alai este o invitație la sărbătoare și la descoperirea vinului ca experiență. Este vinul care adună tradiția, pasiunea...

ECONOMIC2 weeks ago

Deschiderea oficială a reprezentanței Medicana Health Group în România, un nou pas în cooperarea medicală româno–turcă

Medicana Health Group, unul dintre cele mai importante grupuri medicale din Turcia, a inaugurat oficial Reprezentanța sa din România, într-un...

SOCIAL2 weeks ago

O șansă pentru Alex! Luptă cu un cancer cerebral și are nevoie de 250.000 de dolari pentru o operație în SUA

Într-o postare pe Facebook, Alexandru Nica, 45 de ani, dezvăluie situația în care se află: „În mai 2025 am fost diagnosticat...

PODCAST CULTURA3 weeks ago

Brâncuși, dragostea mea. Iubirea cheamă iubire

Actriţa de origine romȃno-canadiană, Claudia Motea, poetă, scriitoare, dramaturg, scenaristă, traducătoare și profesoară de artă dramatică, a fost invitata Ilenei...

ECONOMIC3 weeks ago

Fir motocoasă: cum alegi varianta potrivită pentru eficiență și durabilitate

Firul pentru motocoasă este un element esențial în întreținerea grădinilor, a terenurilor agricole sau a spațiilor verzi. Deși pare un...

Publicitate

Recomandarea noastra: