Connect with us

Creatii

Câștigătorii Turneului Olteniei la Padbol au sărbătorit cu spumantele Rhein

În 2021, ROMANIAN PADBOL TOUR și-a actualizat nivelul performanței prin evenimente premium. La competițiile din circuitul național s-au înscris jucători de fotbal din Liga 1, sau foști sportivi, care au făcut spectacol pe terenul de padbol, informează Revista Sport Magazin.

După Turneul Bucovinei din luna mai, calendarul competițional a fost completat de Turneul Olteniei, un eveniment sportiv organizat de Asociația Română de Padbol, în parteneriat cu Flux Arena din Craiova, în perioada 17-18 iulie 2021, susținut și de Alexandrion Group.

16 echipe din întreaga țară s-au înscris la Turneul Olteniei. Printre participanți, s-au numărat jucători din Timișoara, București și Giurgiu, care au participat în premieră la o competiție oficială de padbol.

Turneul Olteniei a fost transmis în direct de Oltenia TV, comentat de Toni Sorica și animat de interesantele intervenții realizate de Lavinia Pavel, prezentatorul acestui eveniment.

Turneul Olteniei a fost cel mai mediatizat turneul al anului și datorită seriei de evenimente avute de Padbol Romania în parteneriat cu Electroputere Mall Craiova timp de aproape 3 săptămâni, timp în care un teren de padbol a fost instalat în zona de evenimente a mallului. Aici, o parte din jucatorii echipe FCU Craiova, conduși de căpitanul echipei Dragoș Albu, au facut spectacol în terenul de padbol, urmați de jucatorii Universității Craiova care au jucat sub privirile fanilor, în ziua imediat următoare câștigării Supercupei României la fotbal. Omul meciului Pigliacelli, împreună cu Markovic, Ofosu și Atanas Trică au transmis ”Succes!” jucătorilor participanți la Turneul Olteniei la Padbol și au promis că îi vor urmări îndeaproape.

Meciurile au fost extrem de disputate, în special cele din sferturi și fazele finale.

Protagonistii finalelor au fost Pro Win Târgoviște ( Mihai Țiplic / Voicu Aurel) și Padbol Giurgiu 1 ( Vrabie Mugurel / Turnea Gabriel), Padbol Gurgiu câștigând al III-lea loc pe podium pentru a doua oară în acest an, cu scorul de 6-4-6-4.

Marea finală a fost disputată între cele mai bune două echipe din Oltenia și din țară, Flux Arena1, formată din experimentata echipă Surugiu Olivian și Popescu Victoraș, și Flux Arena 2, formată din Laurențiu Dinuică și Mihai Roman, jucătorul Universității Craiova.

După un meci  de un nivel deosebit de ridicat și spectaculos, în care Roman a încantat prin execuțiile succesive ale unor foarfece deosebite, realizate din pasele coechipierului său Laurențiu Dinuică, jucător cu experiență internațională, meciul a fost câștigat la tie-break de cuplul Surugiu/ Popescu.

Scorul de 6-3, 1-6, 6-6, și 7-4 la Tie-break vorbește de la sine despre intensitatea jocului și dorința ambelor echipe, Flux Arena 2 de a îi detrona pe actualii campioni, iar Flux Arena1 de a își păstra titlul de național!

„A fost o finală extraordinară, din punctul meu de vedere, ne-am autodepășit și am facut un turneu senzațional”, declară Mihai Roman, desemnat și MVP-ul turneului.

„Îi felicit pe colegii noști pentru evoluția lor, au jucat de-a dreptul extraordinar, cred că a fost ceva legat de inspirație că am câștigat noi. Cred că ceea ce am jucat astăzi a fost o lecție de padbol pentru toți jucătorii, un spectacol extraordinar, pe care mă bucur că, în final, l-am câștigat”- Olivian Surugiu, triplu campion național.

Asociația Română de Padbol mulțumește tuturor sponsorilor și partenerilor care s-au implicat în turneele naționale, și care fac posibile și speciale aceste evenimente.

Recent:

PODCAST - Business4 days ago

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

ECONOMIC4 days ago

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026

Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

SPORT6 days ago

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour

Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...

ECONOMIC1 week ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iulie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

SPORT1 week ago

Jucătorii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția de rachete de la T.C. Curtea de Argeș

Jucătorii și oficialii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția impresionantă de peste 200 de rachete de la T.C....

PODCAST Travel2 weeks ago

Cum sunt botezați românii în apele Iordanului sau cununați la Petra de ghidul Adel Mahadin

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe terapeuta Ileana Vlăduț și ghidul...

SPORT2 weeks ago

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care...

PODCAST - CSR4 weeks ago

#gofundkassandra: Trofee pentru Kassandra de la Hagi, Lucescu, Miatovic, Mutu, Marcel Răducanu, Gică Popescu și Tudorel Stoica

Fostul internațional Iosif Rotariu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 00:30 –...

PODCAST - SPORT1 month ago

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică

Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra1 month ago

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu

O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...

Publicitate

Recomandarea noastra: