TV Business Philosophy
Artă, licitații și expoziții dedicate artiștilor. Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată pe 16 aprilie, de la ora 17:00, a avut-o ca invitată pe Stanciu Luciana Valentina, expert pentru bunuri cu semnificaţie artistică, CEO Vikart Auction House, Membră Uniunea Artiştilor Plastici.

Tatăl, Lucian Radu Stanciu, poate cel mai documentat şi erudit istoric al epocii comuniste, i-a insuflat şi cultivat Lucianei, dar şi celorlalte două surori, Mihaela şi Aurelia, pasiunea pentru frumos, care s-a transformat ȋntr-o afacere de familie.
Eminescu era, asemenea lui Brâncuşi, „un sfânt păstor român care nu mână oi, ci stele” (Elena Văcărescu).
Am discutat ȋn cadrul emisiunii despre un business ce promovează frumosul, despre evaluarea bunurilor cu valoare artistică şi preţul corect de tranzactionare, pe bază de licitaţii realizate de experţi ȋn domeniu.
Iubitorii de artă, dar nu numai, sunt invitaţi să descarce gratuit aplicatia Vikart, pentru a participa la licitaţiile online, dedicate diferitelor opere sau colecţii de artă.
Licitațiile tematice se desfășoară pe tot parcursul anului și acoperă preferințele estetice și exigențele colecționarilor, pasionaților de artă și a fondurilor de investiții private.
Alte subiecte abordate:
Expoziţii şi licitaţii de bunuri artistice
Arta – autenticitate şi controverse
Preţul corect. Doar bunuri sau obiecte de artă?
Promovarea artiştilor romȃni contemporani
Vizionează emisiunea integral aici:
Recent:

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026
Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iulie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jucătorii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția de rachete de la T.C. Curtea de Argeș
Jucătorii și oficialii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția impresionantă de peste 200 de rachete de la T.C....

Cum sunt botezați românii în apele Iordanului sau cununați la Petra de ghidul Adel Mahadin
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe terapeuta Ileana Vlăduț și ghidul...

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour
Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care...

#gofundkassandra: Trofee pentru Kassandra de la Hagi, Lucescu, Miatovic, Mutu, Marcel Răducanu, Gică Popescu și Tudorel Stoica
Fostul internațional Iosif Rotariu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 00:30 –...

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică
Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu
O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:



