Connect with us

Creatii

A fost lansat URSUS Pale Ale Panda

URSUS lansează URSUS Pale Ale Panda și, odată cu acesta, introduce pe piață gama de beri speciale – URSUS Specialități – cu un nou concept creativ.

Astfel, Ursus lansează gama de Specialități, care cuprinde trei sortimente distincte: Retro Carpatin, Pale Ale Panda și Black Grizzly.

„URSUS Specialități s-a născut din dorința de a oferi oamenilor curioși opțiuni prietenoase cu care să poată experimenta mai mult atunci când vine vorba de bere. Am observat că oamenii sunt tot mai deschiși la variante noi de bere, care să îi suprindă plăcut, și am considerat oportun ca și URSUS, regele berii în România, să vină cu propria lui interepretare a berilor speciale. Am adunat sub această umbrelă binecunoscutul URSUS Retro și varianta de bere neagră deja existentă în portofoliul URSUS, iar acestora le-am adăugat prima noastră bere de tip ale – Pale Ale Panda. Cele trei sortimente de bere pun, astfel, bazele portofoliului URSUS Specialități,” , a declarat Anca Călugăriţoiu (Brand Manager URSUS).  

Personajele cheie care stau în spatele noului concept creativ URSUS Specialități sunt trei specii de urși inventivi și exploratori, care au inspirat crearea celor trei sortimente de bere prin personalitățile lor înclinate spre descoperire.

Cu gândul la chefurile de pe vremuri, ursul Carpatin a făcut o bere nepasteurizată, cu gust proaspăt și bogat. URSUS Retro Carpatin e o specie de bere blondă cu personalitate, ce își păstrează intacte aromele produse de drojdie în procesul de fermentare, nefiind tratată termic. URSUS Retro Carpatin este pentru toți cei un pic nostalgici, care știu că retro va fi mereu cool.

Cum Panda e un urs atras mereu de lucrurile interesante, el a pregătit o bere un pic mai exotică, ce oferă o paletă de gusturi aparte. URSUS Pale Ale Panda este ultima inovaţie din gama URSUS, o bere cu un gust ușor hameiat, note subtil fructate şi drojdie de fermentaţie superioară (tip Ale). Această specie e perfectă pentru cei curioşi, care se află mereu în căutare de noi experiențe. Deşi abia lansată, URSUS Pale Ale Panda şi-a câştigat deja un loc pe podiumul celor mai bune beri din cadrul competiţiei internaţionale Superior Taste Award 2020, în care i s-a acordat medalia de bronz (Superior Taste Award with 1 Star) de către International Taste Institute (Belgia).

Grizzly, un urs puternic și un pic cam serios la prima vedere, și-a făcut o bere neagră surprinzătoare și prietenoasă. URSUS Black Grizzly este o bere neagră adevarată, cu note de cafea și ciocolată, datorită celor trei tipuri de malț prăjit, și un gust intens, care se dezvăluie treptat. Exact ca personalitatea ursului brun, ce  pare sobru și neprietenos, dar apoi descoperi că e de gașcă și că și lui îi place distracția.

Tendința către explorare este o trăsătură comună în rândul urșilor, dar și al oamenilor.

Recent:

ECONOMIC18 hours ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna august 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

PODCAST CULTURA2 days ago

Studiu de caz al filmelor istorice religioase românești

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Dragoș Slăvescu, organizator festival medieval...

PODCAST Travel1 week ago

Alpinistul David Neacșu, despre comportamentul românilor pe munte

Alpinistul David Neacșu a fost invitatul moderatorului Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Prezentarea invitatatului, alpinistul...

ECONOMIC2 weeks ago

NOD Festival anunță tema ediției din acest an: „Building Communities“. Cultura se construiește împreună

Cea de-a doua ediție a NOD – International Literary Rights Festival, care va avea loc în perioada 24–27 septembrie 2026...

PODCAST - Business3 weeks ago

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

PODCAST - Business3 weeks ago

De ce nu investesc sponsorii în tenisul românesc

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, l-a avut ca invitat pe Răzvan Itu, fost membru al...

CULTURĂ3 weeks ago

Restograf dă startul celei mai mari competiții între restaurante din România

80 de restaurante, 10 categorii și o premieră: finala The Great Restaurant Battle se mută offline, iar publicul va decide...

ECONOMIC3 weeks ago

A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe

AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul...

ECONOMIC4 weeks ago

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026

Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

SPORT4 weeks ago

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour

Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...

Publicitate

Recomandarea noastra: