Connect with us

Stiri

Gianina a vâslit pe uscat. Şi a câştigat pentru alţii. Dubla campioană mondială şi laureată a Trofeelor Alexandrion a alergat pentru viaţă

(de Radu Naum)

Când îţi pictezi în minte un campion vezi faze de luptă, momente dramatice, urlete de bucurie sau de frustrare, medalii, imnuri. Vezi un om deasupra celorlalţi, ţîşnind ca o rachetă. Nu vezi un om printre ceilalţi, necunoscut, imersat în mulţime, la fel cu acela dinainte şi cu acela din urmă şi chiar cu cel de pe urmă, cu ultimul, cu cel care termină cursa fără să îl aştepte la capătul ei nimic altceva decât cel mult o bătaie amicală pe umăr, un prosop şi aer din belşug, aerul pierdut pe drum. Cum poate să fie acesta un campion?! Poate, pentru că există diferite concursuri în viaţă. Cele care îţi intră în ochi şi cele pentru care trebuie să ai ochi. Şi poate un pic mai mult.

Gianina Beleagă e un om care a trecut prin multe, inclusiv drumuri spre podium. Pe cel al Galei Trofeelor Alexandrion am descoperit prospeţimea proprie celor care muncesc din greu cu bucurie fără să facă mare caz din caznele la care se supun. Un om solar, nostim, simplu cu simplitatea aceea pe care destui o rătăcesc fără să o fi avut vreodată cu adevărat. Gianina a trecut prin necazuri şi boli. La Tokyo a plecat cu speranţe şi s-a întors, alături de Ionela Cozmiuc, sora ei din barca de dublu vâsle categorie uşoară, cu locul 6. Nu tocmai paradisul pentru nişte duble campioanle ale lumii. Dar Gianina nu a intrat în depresie. Ţinem capul sus, chiar dacă nu a fost medalie şi locul întâi. Ştim prin ce am trecut şi câte hopuri am avut de trecut pentru a ajunge aici. Uneori nu credeam că o să mai ajungem aici, dar am fost echipă şi rămânem echipă. Cursa a fost grea şi spectaculoasă, în proba noastră niciodată nu e cert cine vine pe locul întâi sau pe şase, pentru că suntem foarte apropiate ca valoare şi din cauza limitei de kilograme. Suntem mândre, mai avem de demonstrat, suntem pe la mijlocul drumului către visul nostru, dar cu un pas mai aproape pentru a-l îndeplini”. Pentru cei care strâmbă din nas la orice altceva decât o medalie e o necesară aterizare în lumea reală. Gianina ştie că vor mai fi competiţii. În ea şi colega ei se duc mii de curse până la cea care le-ar putea face să-şi ţină în palmă visul. Dar victoria nu e chiar totul. Există şi altfel de visuri. Gianina Beleagă a ales să alerge şi după visurile altora, să le împingă spre împlinire. A decis să alerge în cursa de 10 kilometri la Maratonul Bucureşti pentru a susţine HOSPICE Casa Speranţei. Mulţi oameni au participat pentru ca alţi oameni să-şi continue maratoanele solitare, pline de dureri. Să fie ajutaţi să lupte cu orice a aruncat în ei soarta. Gianina, a cărei mamă a fost îngrijită de această organizaţie, a înţeles că trebuie să fie acolo şi pentru alte mame. Nu ca o campioană, ci ca o fiică, o rudă, o prietenă a cuiva care e fiică, rudă, prietenă cu altcineva şi tot aşa până la cei care suferă. Nu a fost să fie anul ei, aşa că ajută pentru a fi al altora. În serile de iarnă şi poveşti de succes ale Galelor Trofeelor Alexandrion contează şi astfel de curse în care campionii câştigă pentru alţii.

Recent:

MEDICINĂ2 days ago

Crezi că ești bine? Adevărul despre bolile care nu dor

Prevenția începe cu tine: Check-up complet la Medicana Health Group Istanbul – sănătatea ta, înțeleasă și gestionată la timp Într-o...

PODCAST SPORT5 days ago

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie

Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

PODCAST MEDICINA5 days ago

Comunicare fără dificultăți prin logopedie şi psihoterapie. Exemplul Klaus Iohannis

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, i-a avut ca invitați pe Ana-Maria Răican, logoped şi Cătălin...

ECONOMIC3 weeks ago

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

ECONOMIC3 weeks ago

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica

Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

ECONOMIC3 weeks ago

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026

La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

ECONOMIC3 weeks ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

PODCAST SPORT3 weeks ago

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

ECONOMIC4 weeks ago

Grupul Medical Medicana l-a găzduit în Turcia pe Iosif Rotariu, legenda fotbalului românesc

Fostul internațional român a asistat alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial...

PODCAST FOOD & DRINK1 month ago

Cum au schimbat comuniștii denumirile deserturilor. Prăjitură de Paște

Podcastul Business Philosophy, care este moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Adriana Sohodoleanu, pastry chef și Doctor...

Publicitate

Recomandarea noastra: