Connect with us

Creatii

Rolul mass-media în educația de mediu

De Ziua Mediului 2021 Clubul Media Business, Asociațiile Succes și Alianță Pentru Pădure au organizat o manifestare culturală științifică intitulată ”Rolul mass-media în educația de mediu”. La evenimentul organizat într-o zonă mirifică, la Păstrăvăria Brătioara/Argeș, au participat peste 30 jurnaliști din presa centrală și locală, dar și numeroase personalități publice printre care Răzvan Raț, fost internațional de fotbal, Alexandru Hârleșteanu (patron al Clubului Alexandrea Fitness&SPA), Veneția Ghiță (fostă campioană la tenis),

Fost jurnalist, Laurențiu Ciornei (foto), în prezent cercetăror științific la Centrul de Biodiversitate al Academiei Române și președinte-fondator al Asociației Alianță Pentru Pădure, a prezentat două lucrări științifice dedicate Zilei Mediului: ”Conștientizarea importanței respectării mediului înconjurător” și ”Restaurarea ecosistemelor prin renaturare”.

Evenimentul, sponsorizat de Dr. Oetker, a mai cuprins activități sportive (Turneul jurnaliștilor de Liga I la tenis) și culturale.

Recent:

ECONOMIC6 days ago

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

ECONOMIC1 week ago

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica

Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

ECONOMIC1 week ago

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026

La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

ECONOMIC2 weeks ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

PODCAST SPORT2 weeks ago

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

ECONOMIC2 weeks ago

Grupul Medical Medicana l-a găzduit în Turcia pe Iosif Rotariu, legenda fotbalului românesc

Fostul internațional român a asistat alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial...

PODCAST FOOD & DRINK3 weeks ago

Cum au schimbat comuniștii denumirile deserturilor. Prăjitură de Paște

Podcastul Business Philosophy, care este moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Adriana Sohodoleanu, pastry chef și Doctor...

CULTURĂ4 weeks ago

NOD – International Literary Rights Festival, organizat de Reading is Cool și MATCA, lansează apelul de manuscrise pentru ediția 2026

După succesul din 2025, NOD Festival anunță lansarea apelului de manuscrise pentru ediția de anul acesta care va avea loc...

ECONOMIC1 month ago

Iosif Rotariu va asista la partida dintre Turcia și România, la invitația Medicana Health Group

Fostul internațional român Iosif Rotariu va asista, alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la...

PODCAST SPORT1 month ago

Iosif Rotariu, despre cum l-a accidentat pe Maradona. Statuia lui Hagi și cadoul de la Stoicikov pentru Kassandra

Fostul internațional Iosif Rotariu, primul căpitan străin al echipei Galatasaray, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

Publicitate

Recomandarea noastra: