PR Emotional
Simona Halep donează bani pentru achiziționarea de echipamente medicale

Simona Halep anunță pe pagina sa de Facebook că va dona o sumă de bani pentru „achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare în asemenea situații, sumă ce va fi direcționată imediat către autoritățile medicale din București și Constanța”.
De asemenea, sportiva îi îndeamnă pe toți cei care au această posibilitate să facă donații pentru a sprijini medicii în lupta cu noul coronavirus (COVID-19).
Din păcate, traversăm cu toții o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte și ocazia perfectă să arătăm că știm să fim solidari și responsabili cu viețile noastre și ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă, medicii și personalul medical fac eforturi uriașe să trateze și să salveze fiecare viață expunându-se personal pentru binele general. Haideți să urmăm cu strictețe indicațiile transmise de autorități și să contribuim astfel, fiecare dintre noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieții. Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare în asemenea situații, sumă ce va fi direcționată imediat către autoritățile medicale din București și Constanța. Încurajez pe toți cei care pot să sprijine să contribuie și ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toții grijă de noi, să fim responsabili și pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!
Pentru donație : Asociația „SOCIETATEA DE BOLI INFECȚIOASE ȘI HIV/SIDA” cu sediul în București, str. Dr. Calistrat Grozovici , nr 1, înregistrată sub nr 11095/A/2013 în Registrul Național al persoanelor fără scop patrimonial, Cod de Identificare Fiscală : 32486880, cont RO54RNCB0078138325900001-Ron și RO27RNCB0078138325900002-Eur, deschise la Banca Comercială Română, reprezentată legal de D-na Raluca Cruceru-Director executiv.
(FOTO: https://www.facebook.com/simonahalep/photos/a.767966276597303/2244864625574120/?type=3&theater )
Recent:

Peretele gol nu mai e o problemă – descoperă cum îți poți transforma casa în câteva ore cu Decostick
Ai intrat vreodată acasă și ai simțit că ceva lipsește? Că pereții sunt prea goi, că spațiul nu îți spune...

Crezi că ești bine? Adevărul despre bolile care nu dor
Prevenția începe cu tine: Check-up complet la Medicana Health Group Istanbul – sănătatea ta, înțeleasă și gestionată la timp Într-o...

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie
Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

Comunicare fără dificultăți prin logopedie şi psihoterapie. Exemplul Klaus Iohannis
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, i-a avut ca invitați pe Ana-Maria Răican, logoped şi Cătălin...

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026
Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica
Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026
La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

Grupul Medical Medicana l-a găzduit în Turcia pe Iosif Rotariu, legenda fotbalului românesc
Fostul internațional român a asistat alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


