Stiri
Celebritynetwirth, despre business-urile lui Kobe Bryant

“Celebritynetwirth” susține că “Black Mamba”, cum i se mai spunea lui Kobe Bryan, a adunat doar din salariul său ca jucător 323 de milioane de dolari, fără alte bonusuri sau prime. Pe lângă asta, fostul mare baschetbalist a adunat doar din salariul său ca jucător 323 de milioane de dolari, fără a a mai încasat în jur de 350 de milioane de dolari din alte surse, în special drepturi de imagine și alte drepturi comerciale.
Așadar, în total, averea fostului superstar din NBA valorează în jur de 680-700 de milioane de dolari, înainte de plata taxelor.
Primul salariu al lui Kobe în momentul în care a intrat în NBA a fost de1,015 milioane de dolari pe an, iar finalul carierei avea un salariu de bază de peste 25 de milioane de dolari pe an la LA Lakers. Sezonul în care a avut cel mai mare salariu a fost 2013-2014, când a încasat 30,453 milioane de dolari.
Pe lângă averea adunată din activitatea sa, Kobe și-a înființat și o companie, în 2014, care a achiziționat și acțiuni la o companie de băuturi sportive, în valoare de 6 milioane de dolari. În 2016, gigantul Coca Cola a achiziționat o parte din acțiunile companiei lui Kobe, pentru 2 milioane de dolari.
Astfel, investiția făcută de Bryant i-a adus în jur de 200 de milioane de dolari, înainte de plata taxelor. A fost momentul când averea fostului star din NBA a depășit 600 de milioane de dolari.
Tot în 2016, Kobe Bryant a lansat o altă afacere, împreună Jeff Stibel, cu un fond de investiții de 100 de milioane de dolari.
9 persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter în care au murit fostul mare baschetbalist american Kobe Bryant (41 de ani) şi fiica sa Gianna (13 ani), duminică, la Calabasas, în sudul statului California.
‘Elicopterul s-a prăbuşit la nord-vest de Los Angeles, iar potrivit autorităţilor locale, pompierii au primit un apel cu puţin înainte de ora 09:37 legat de accident, care a provocat un foc de vegetaţie pe un deal.
Recent:

Tinerii care mergeau cu părinții în Bulgaria se întorc acum cu propriii copii
Bulgaria nu mai este doar destinația „ieftină” a anilor 2000. O nouă generație de turiști, care a descoperit litoralul bulgăresc...

De ce fug românii în Bulgaria? Economii de până la 70% la vacanțele premium
Bulgaria continuă să fie una dintre cele mai atractive destinații externe pentru turiștii români, iar motivul nu mai este de...

Nicolae Ceaușescu vâna dropiile din elicopter. Dimorfism sexual
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Laurențiu Ciornei, l-a avut ca invitat pe Nicu Pârlog, jurnalist și...

Medicana Health Group inițiază un parteneriat strategic cu National Golf & Country Club
Medicana Health Group anunță inițierea unui parteneriat strategic cu National Golf & Country Club, unul dintre cele mai importante proiecte...

Cum poate un vin bun să completeze un eveniment memorabil
“Un vin bun completează un eveniment. Un vin ales cu grijă îl face memorabil. Fie un roze delicat, fie un...

Cum atingi culmile ȋn marketingul digital
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, l-a avut ca invitat pe Daniel Ene, antreprenor, specialist SEO,...

La Craiova International Shakespeare Festival, setea de emoție, spectacol și povești se întâlnește cu prospețimea AQUA Carpatica
Shakespeare Seniors își propune, printr-o serie de reprezentații speciale organizate în cămine și centre rezidențiale pentru seniori, să transforme spațiile...

Cum poate automatizarea să reducă erorile și costurile operaționale?
Lumea afacerilor se schimbă de la o zi la alta, iar cine rămâne blocat în procese manuale riscă să piardă...

Un moment istoric pentru arta olfactivă: parfumul inspirat de Brâncuși, lansat la Roma
La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptura întâlnește parfumeria într-un proiect cultural fără precedent la Roma:...

Medicana Health Group România aduce în prim-plan terapiile cu celule stem: soluții inovatoare și perspective promițătoare pentru pacienții cu autism
Reprezentanța Medicana Health Group, din București, România, își consolidează rolul de facilitator al accesului la tratamente medicale de ultimă generație,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


