Business-ul tau aici
Heineken, partener al UEFA EURO 2020

Prin semnarea parteneriatului cu UEFA, Heineken devine berea oficială a turneului final UEFA EURO 2020. În același timp, Heineken rămâne sponsor al Ligii Campionilor și în perioada 2021-2024.
Timp de mai bine de 25 de ani, Heineken și UEFA Champions League s-au bucurat de un parteneriat fructuos, care acum se extinde și la UEFA EURO 2020. Practic, producătorul olandez este partener al celor mai importante competiții continentale, intercluburi și interțări. Heineken rămâne sponsor al Ligii Campionilor și în perioada 2021-2024.
„E un moment foarte bun pentru fotbalul din Europa. UEFA EURO 2020 va fi găzduit de 12 țări pentru prima dată la aniversarea de 60 de ani a competiției. Iar Liga Campionilor își consolidează statutul de cea mai bună competiție intercluburi din lume. Cunoaștem valoarea pe care Heineken o aduce în interacțiunea cu fanii Ligii Campionilor din întreaga lume și suntem încântați că am prelungit înțelegerea pe încă trei sezoane. Ne bucurăm, de asemenea, că vom beneficia de experiența Heineken și în campanii de marketing cu ocazia UEFA EURO 2020”, a declarat Guy-Laurent Epstein, director de marketing UEFA Events SA.
Parteneriatul pentru UEFA EURO 2020 include drepturi exclusive privind comercializarea berii pe stadioane, în fan zone, expunere pe panouri și LED, drepturi digitale, prezentarea celui mai bun jucător al meciului.
Thierry Henry, câștigător al Ligii Campionilor și al UEFA EURO 2020, este ambasador global în campaniile de marketing ale brandului.
„Heineken s-a bucurat de o relație de excepție cu fanii fotbalului prin parteneriatul cu UEFA Champions League. Și suntem fericiți că putem duce această relație la un alt nivel cu ocazia UEFA EURO 2020. Vom putea crea experiențe de neuitat pentru fanii din Europa și din întreaga lume”, a spus Hans Erik Tuijt, directorul de sponsorizări al Heineken.
UEFA EURO 2020 va fi organizat în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020 în 12 orașe europene: Amsterdam, Baku, Bilbao, București, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma și Sankt Petersburg.
În următorii ani, finala Ligii Campionilor va fi găzduită de Istanbul (2020), Sankt Petersburg (2021), Munchen (2022) și Londra (2023).
Recent:

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie
Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026
Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica
Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026
La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

Grupul Medical Medicana l-a găzduit în Turcia pe Iosif Rotariu, legenda fotbalului românesc
Fostul internațional român a asistat alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial...

Cum au schimbat comuniștii denumirile deserturilor. Prăjitură de Paște
Podcastul Business Philosophy, care este moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Adriana Sohodoleanu, pastry chef și Doctor...

NOD – International Literary Rights Festival, organizat de Reading is Cool și MATCA, lansează apelul de manuscrise pentru ediția 2026
După succesul din 2025, NOD Festival anunță lansarea apelului de manuscrise pentru ediția de anul acesta care va avea loc...

Iosif Rotariu va asista la partida dintre Turcia și România, la invitația Medicana Health Group
Fostul internațional român Iosif Rotariu va asista, alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


