Connect with us

ECONOMIC

Iosif Rotariu va asista la partida dintre Turcia și România, la invitația Medicana Health Group

Fostul internațional român Iosif Rotariu va asista, alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din SUA dintre Turcia și România, programat la Istanbul, la invitația Medicana Health Group, unul dintre cele mai importante grupuri medicale private din Turcia.
Vizita are loc în contextul deschiderii oficiale a reprezentanței Medicana Health Group în România și face parte dintr-o serie de evenimente dedicate consolidării relațiilor dintre România și Turcia, inclusiv în domeniul sănătății.
Vorbind despre confruntarea dintre cele două naționale, fostul căpitan al echipei Galatasaray Istanbul a subliniat valoarea lotului Turciei, dar și șansa României într-un meci decisiv.
„Întotdeauna în fotbal ai o șansă. Adică trebuie să speri, să crezi… Dar trebuie să fim și realiști – plecăm cu șansa a doua. Au câțiva jucători care joacă la cluburi mari din străinătate: Arda Güler la Real Madrid, Kenan Yıldız la Juventus, Hakan Çalhanoğlu la Inter. Sunt jucători foarte valoroși. Plus jucătorii care joacă la Galatasaray, care au câștigat cu Juventus și Liverpool, deci au o echipă foarte puternică, plus atuul suporterilor și al terenului propriu. Este o șansă, pentru că e o singură manșă”, a declarat Rotariu în cadrul podcastului Business Philosophy, realizat cu ocazia deschiderii reprezentanței Medicana Health Group în România.Dincolo de activitatea sa în fotbal, în cadrul discuției fostul internațional a vorbit și despre experiența personală prin care a trecut de-a lungul anilor în lupta pentru sănătatea copiilor săi adoptați, o poveste care evidențiază importanța accesului la servicii medicale performante.„Pe Kasi am înfiat-o la o vârstă fragedă și a făcut până acum peste 50 de operații. Dar acum ea este studentă la Strasbourg la business school, în anul I, și a luat toate examenele. A trecut prin foarte multe momente grele și va mai trece. Va avea nevoie până la finalul vieții de intervenții chirurgicale, pentru că are osteomielită cronică, o infecție a sistemului osos. Kasi împlinește 21 de ani, iar fratele ei, Cristi, are 23 de ani. Și pe el l-am înfiat, este bolnav de diabet și este dependent de insulină. Are diabet de la vârsta de 3 ani și folosește pompă de insulină”, a spus Rotariu.În contextul vizitei la Istanbul, fostul internațional român va avea ocazia să viziteze și unul dintre spitalele Medicana Health Group, unde va discuta cu specialiștii grupului medical despre cele mai noi opțiuni de tratament disponibile pentru diferite afecțiuni complexe.
 Medicana Health Group este cunoscut pentru investițiile sale în tehnologii medicale avansate și pentru departamentele specializate în medicină regenerativă și terapii inovatoare, inclusiv cercetări privind utilizarea celulelor stem în tratamentul unor boli cronice.
În cazul diabetului de tip 1, precum cel de care suferă Cristian, medicina modernă explorează terapii experimentale bazate pe celule stem, menite să contribuie la regenerarea celulelor producătoare de insulină. Specialiștii Medicana Health Group analizează constant cele mai noi dezvoltări din acest domeniu, astfel de terapii inovatoare fiind evaluate ca potențiale opțiuni de tratament în viitor.Vizita la Medicana Health Group va avea loc în prezența unei delegații de jurnaliști români, invitați să descopere infrastructura medicală, tehnologiile de ultimă generație și programele de tratament dedicate pacienților internaționali.Partida de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din SUA, dintre Turcia și România, este programată pe data de 26 martie, de la ora 19:00, la Istanbul.

Recent:

MEDICINĂ2 days ago

Crezi că ești bine? Adevărul despre bolile care nu dor

Prevenția începe cu tine: Check-up complet la Medicana Health Group Istanbul – sănătatea ta, înțeleasă și gestionată la timp Într-o...

PODCAST SPORT5 days ago

Răzvan Raț, despre Mircea Lucescu, familie și investițiile în tehnologie

Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business...

PODCAST MEDICINA5 days ago

Comunicare fără dificultăți prin logopedie şi psihoterapie. Exemplul Klaus Iohannis

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, i-a avut ca invitați pe Ana-Maria Răican, logoped şi Cătălin...

ECONOMIC3 weeks ago

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna martie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

ECONOMIC3 weeks ago

Locul de unde izvorăște AQUA Carpatica

Astăzi este Joia Mare, ziua în care, în Bucovina, se încondeiază ouăle. Este un ritual transmis pe linie feminină, din...

ECONOMIC3 weeks ago

Château Valvis Chardonnay 2025 strălucește cu Aur la Challenge International du Vin 2026

La Domeniile Sâmburești, vinurile se nasc din tradiții ancestrale și tehnologie modernă, oferind o călătorie unică prin esența și puterea...

ECONOMIC3 weeks ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna martie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

PODCAST SPORT3 weeks ago

Industria organizării de evenimente caritabile de fotbal în România

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Olivia Cucoș, l-a avut ca invitat pe Iulian Mihăilă, organizator evenimente. 00:00:00...

ECONOMIC4 weeks ago

Grupul Medical Medicana l-a găzduit în Turcia pe Iosif Rotariu, legenda fotbalului românesc

Fostul internațional român a asistat alături de fiul său adoptiv, Cristian, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial...

PODCAST FOOD & DRINK1 month ago

Cum au schimbat comuniștii denumirile deserturilor. Prăjitură de Paște

Podcastul Business Philosophy, care este moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe Adriana Sohodoleanu, pastry chef și Doctor...

Publicitate

Recomandarea noastra: