TV Business Philosophy
Despre pasiunea pentru cǎţǎrat la sala de escaladǎ. Andreea Burcea, invitata emisiunii Business Philosophy

Emisiunea “Business Philosophy”, de la Canal 33, programată pe 12 noiembrie, de la ora 16:00, a avut-o ca invitatǎ pe Andreea Burcea, instructor & antrenor de escaladă și alpinism, co-fondator Vertical Spirit, cu peste 25 de ani de experiență şi o vastă activitate competițională: bouldering, escaladă, dry-tooling, ice-climbing.

Am aflat detalii despre cum ne simţim pe verticalǎ, ȋn sǎlile de escaladǎ şi bouldering. Despre cum ne inspiră ȋnalţimile, dar nu oricum, ci fiind ȋn siguranţǎ, ȋn interior şi avȃnd alǎturi ghidarea unor instructori empatici şi atenţi la fiecare mişcare a noastrǎ.

“Pentru mine cățărarea a încetat de mult să mai fie un hobby. Este un mod de viață, echilibru, bucurie, libertate, provocare, refugiu, liniște, prieteni, călătorii, familie, visare, motivație. Este acolo unde mă regăsesc, mă cunosc mai bine, mă accept și mă depășesc. După prima mea ieșire la stȃncă și primul antrenament în sală am știut ȋn adȃncul meu, că nu voi renunța niciodată la cățărare. Și acum, după atâția ani, fiecare ieșire la stâncă nu face decât să-mi întărească și mai tare această convingere.” – Andreea Burcea
Vizionează integral emisinuea aici:
DESPRE VERTICAL SPIRIT
Vino să descoperi cățărarea în cea mai înaltă și complexă sală de escaladă și bouldering din București!
Trasee variate, provocări pentru toate nivelurile, atmosfera prietenoasă și un vibe energetic care te face să revii. Antrenează-te, pune-ți limitele la încercare și simte bucuria escaladării fiecărei rute. Esența escaladei te așteaptă aici! Lasă-te inspirat de fiecare mișcare!
Indiferent de vârstă, condiție fizică, abilități sau nivelul pe care îl ai în practicarea escaladei, la Vertical Spirit vei găsi cu siguranță trasee potrivite pentru tine, un personal zâmbitor gata să te ajute, instructori prietenoși cu mulți ani de experiență care îți vor îndruma primii pași pe verticală sau te vor ajuta să progresezi, precum și o atmosferă primitoare în care poți cunoaște alți oameni pasionați de acest sport incitant.

Recent:

Cum poate un vin bun să completeze un eveniment memorabil
“Un vin bun completează un eveniment. Un vin ales cu grijă îl face memorabil. Fie un roze delicat, fie un...

Cum atingi culmile ȋn marketingul digital
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Ileana Vlăduț, l-a avut ca invitat pe Daniel Ene, antreprenor, specialist SEO,...

La Craiova International Shakespeare Festival, setea de emoție, spectacol și povești se întâlnește cu prospețimea AQUA Carpatica
Shakespeare Seniors își propune, printr-o serie de reprezentații speciale organizate în cămine și centre rezidențiale pentru seniori, să transforme spațiile...

Cum poate automatizarea să reducă erorile și costurile operaționale?
Lumea afacerilor se schimbă de la o zi la alta, iar cine rămâne blocat în procese manuale riscă să piardă...

Un moment istoric pentru arta olfactivă: parfumul inspirat de Brâncuși, lansat la Roma
La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptura întâlnește parfumeria într-un proiect cultural fără precedent la Roma:...

Medicana Health Group România aduce în prim-plan terapiile cu celule stem: soluții inovatoare și perspective promițătoare pentru pacienții cu autism
Reprezentanța Medicana Health Group, din București, România, își consolidează rolul de facilitator al accesului la tratamente medicale de ultimă generație,...

Şah în Şcoală la Cotroceni: un moment fără precedent în istoria programului
Prima prezență a programului la Palatul Cotroceni, în acelaşi weekend cu competiții în șase localități din țară În weekendul 15–17...

Perechea Maia Munteanu /Antonia Tudor a câștigat cea de-a XIV-a editie a Dr. Oetker Junior Trophy
Perechea Maia Ioana Munteanu /Antonia Maria Tudor (ambele din România) a câștigat cea de-a XIV-a editie a Dr. Oetker Junior...

Premiu special acordat lui Yannis Jean Valvis și AQUA Carpatica la Gala Destinația Anului
La gala Destinatia Anului 2026, un Premiu Special a fost acordat lui Yannis Jean Valvis și AQUA Carpatica — recunoaștere...

Implant dentar preț: de ce cele mai ieftine opțiuni pot deveni mai costisitoare în timp
Alegerea unui implant nu ar trebui să înceapă și să se termine cu suma afișată într-o ofertă. Este firesc ca...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


