ECONOMIC
Pe ce poziții se situează Amazon, Apple sau Microsoft în Top Management 250

Amazon a detronat Apple în acest an în topul celor mai bine conduse companii din lume, potrivit clasamentului anual Top Management 250 realizat de Institutul Drucker, citat de WSJ.
Microsoft a urcat pe locul al doilea în clasament, fiind urmată de Apple şi Alphabet Inc. – compania-mamă a Google, precum şi de gigantul american al echipamentelor de reţea Cisco Systems Inc.
O echipă de cercetători de la Institutul Drucker al Claremont University alcătuieşte lista anual folosind zeci de criterii pentru a evalua companiile pe cinci dimensiuni ale performanţei: satisfacţia clienţilor, implicarea şi dezvoltarea angajaţilor, inovaţia, responsabilitatea socială şi puterea financiară. Lista reflectă învăţăturile consultantului şi managerului Peter Drucker, considerat părintele managementului corporatist modern. Potrivit acestuia, organizaţiile extrem de eficiente ar trebui să aducă beneficii nu doar investitorilor ci şi societăţii, un punct de vedere pe care mulţi îl ignoră.
Cel mai mare retailer tradiţional american răm’ne Walmart Inc., iar în top şi-au mai făcut loc şi producătorul de băuturi PepsiCo Inc., compania de livrări United Parcel Service Inc. şi constructorii auto Ford Motor Co. şi General Motors Co.
Realizatorii studiului, care au analizat 820 de companii în acest an, au elaborat de asemenea, un sistem „steag roşu”. Facebook Inc. a înregistrat un steag roşu în acest an pentru scorul său slab de satisfacţie a clienţilor, după ce compania a fost acuzată de facilitarea dezinformării prin platforma sa şi de slaba protecţie a datelor cu caracter personal ale utilizatorilor.
Johnson & Johnson, numărul 8 pe listă, se confruntă de la începutul acestui an cu peste 100.000 de procese civile în legătură cu siguranţa produselor şi practicile de comercializare care implică produse precum opioide şi pudră de talc pentru copii cu efecte canceroase. În octombrie, un juriu a decis că J&J trebuie să acorde unui om daune de 8 miliarde de dolari după ce petentul a reclamat că utilizarea în pruncie a antipsihoticului Risperdal al J&J i-a cauzat dezvoltarea excesivă a s’nilor.
La rândul său, Boeing se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa după două accidente catastrofice ale aeronavelor sale 737 MAX care au dus la dispariţia a 346 de persoane.
Recent:

UNDERCLOUD 19 în 19 spectacole timp de 10 zile
UNDERCLOUD 19 în 19 spectacole timp de 10 zile (2-11 noiembrie) De la Haneke la Milo Rau, de la Antigona...

Experiențe inedite ȋn Grădinile Cunoașterii. Micul Botanist
Inginer doctor la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității București, Eugenia Niță, a fost invitata Ilenei Vlăduț la podcastul Business...

NOD Festival 2026, Brașov: Jonathan Coe, Maja Lunde, Matt Haig și René Karabash, la o ediție cu peste 8.000 de participanți
Sub tema Building Communities, a doua ediție NOD Festival a transformat Brașovul într-o capitală a literaturii, teatrului și filmului, sub...

AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții
“AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții: În cadrul galei Top BrandRO 2026 AQUA Carpatica a...

Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești, premiate la concursul Treasures of the East
Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate la concursul Treasures of the East, informează pagina de Facebook...

Recenzie Fortuna Palace Casino 2026 — analiză detaliată pentru jucătorii din România
O recenzie utilă răspunde la întrebările concrete ale jucătorului: este platforma de încredere, merită bonusul activat, cât durează retragerile, cum...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna septembrie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Mai multe generații și peste 130 de copii s-au reunit la a XII-a ediție de „La Strugurit
Cu o tradiție veche de peste 15 ani, începută în anul 2009, când a fost inaugurat primul cules alături de...

De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic Maestrul și discipolii aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român
Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și...

Majoritatea spectacolelor de succes sunt șușanele – regizorul Mircea Cornișteanu
Regizorul Mircea Cornișteanu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Regizorul Mircea Cornișteanu...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:


