CSR
#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra, marca Business Philosophy, la partida Turcia – România. Iosif Rotariu, prezent alături de jurnaliști

O acțiune caritabilă din programul #gofunkassandra, inițiată de Business Philosophy pentru sprijinirea Kassandrei Rotariu, a avut loc cu ocazia partidei de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial dintre România și Turcia, informează sportm.ro.

La evenimentul susținut de Medicana Health Group aparticipat un grup de jurnaliștil și fostul internațional Iosif Rotariu, tatăl adoptiv al Kassandrei Rotariu. La evenimentul din Turcia a participat și Cristi, băiatul adoptiv al lui Iosif Rotariu.

În cadrul acțiunii a avut loc un schimb de experiență între ziariștii turci și cei români, au fost vizitate spitalele Medicana, apoi s-a vizionat partida de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial dintre România și Turcia.

Recunoscut atât ca fiind primul căpitan străin ai clubului Galatasaray, cât și pentru performanțele sale excepționale în tricoul echipei Steaua București și naționalei Romaniei, Rotariu ocupă un loc important în istoria fotbalului și rămâne un simbol al relațiilor de prietenie dintre Turcia și România.

Relația dintre Grupul Medical Medicana și Iosif Rotariu și Kassandra nu se limitează doar la acest eveniment special. Acesta a participat anterior și la deschiderea biroului grupului în România, contribuind astfel la dezvoltarea colaborării dintre cele două țări în domeniile sănătății și sportului.
Kassandra a trecut prin mai mult de 50 de operații
Kassandra, fetița înfiată pe când avea trei ani de fostul mare internațional Iosif Rotariu, este acum studentă la Strasbourg. Ea a trecut prin mai mult de 50 de operații, după ce a fost abandonată de părinți și pur și simplu maltrată de propria bunică. Arsă cu țigara, cu mânuțele rupte, chinuită în chipuri inimaginabile, Kassandra a fost înfiată de familia lui Iosif Rotariu, care și-a dedicat toată viața salvării copilei.

Problemele încă nu s-au încheiat, ea fiind programată pentru alte intervenții, având în vedere că suferă de osteomielită (afectarea structurii osoase, cauzată de o infecție bacteriană). Iosif Rotariu gestionează mai greu plecarea Kassandrei de acasă, mai ales că și-a pierdut soția.
Kassandra e studentă la Business School din Strasbourg
Kassandra Rotariu a luptat atât pentru viața ei, cât și pentru a deveni cineva. Printre zecile de intervenții chirurgicale, ea a continuat să studieze, astfel că a devenit studentă la o universitate din Strasbourg.
„Este studentă la Strasbourg și este foarte responsabilă. Are în continuare probleme de sănătate și le va avea toată viața ei, din păcate”, a spus Roti despre situația lui Kasi.
#gofundkassandra, platformă caritabilă pentru sprijinirea Kassandrei
#gofundkassandra este platforma campaniei caritabile dedicată Kasandrei Rotariu, un demers inițiat de Business Philosophy.

#gofundkassandrabusinessphilosophy a mai derulat campanii umainitare umanitare pentru a sprijini intervențiile chirurgiucale ale Kassandrei Rotariu.
Pentru a o sprijini în continuarea studiilor și în susținerea costurilor pentru tratamente și a face o donație pentru Kassandra Rotariu, o poți face aici:
Nume titular: Rotariu Iosif Cont: RO41 BRDE 360S V416 4975 3600 Moneda: RON
Nume titular: Rotariu Iosif Cont: RO23BRDE360SV46575773600 Moneda: EUR

Recent:

Ce fel de accidente a înregistrat în carieră pilotul Octavian Ciovică
Pilotul Octavian Ciovică a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 0:00 – Prezentare...

#gofundkassandra: Acțiune caritabilă pentru Kassandra la Victory Cup cu obiecte ale lui Mircea Lucescu, Hagi, Gică Popescu, Miatovici, Balint, Rotariu sau Mutu
O acțiune caritabilă pentru Kassandra va avea loc miercuri 15 iulie, la Victory Cup, în cadrul căreia se vor licita...

Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights
Domeniile Sâmburești, partener Neversea Nights În această vară, Neversea Beach devine gazda unei serii de concerte live spectaculoase, organizate chiar pe...

Defilare de vedete pe Calea Victoriei! Cine a venit, cine a atras toate privirile și ce s-a întâmplat la petrecerea Avantpremiere
Calea Victoriei a fost, miercuri seară, locul unde s-au adunat zeci de vedete, influenceri și oameni din lumea mondenă, veniți...

#gofundkassandra: Andone a donat tricoul lui Lucescu – 100 de ani Corvinul, în campania Business Philosophy
Ioan Andone a donat Kassandrei Rotariu tricoul lui Mircea Lucescu de la 100 de ani de la înființarea clubului Corvinul,...

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iunie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig vin la NOD Festival
După un debut care a adus la Brașov peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5.000...

#gofundkassandra: Trofeul destinat lui Pedrag Miatovic (Real Madrid), donat Kassandrei, în campania Business Philosophy
Trofeul destinat lui Pedrag Miatovi, în perioada când juca la Real Madrid, a fost scos la licitația de strângere de...

#gofundkassandra: Mutu donează Kassandrei tricoul Fiorentinei – 90 de ani, în campania Business Philosophy
Adi Mutu contribuie la #gofundkassandra, campania pentru strângerea de fonduri pentru fata adoptivă a lui Iosif Rotariu, Kassandra, cu un...

#gofundkassandra: Gabi Balint donează tricoul Stelei – 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în campania Business Philosophy
Gabi Balint a declarat că donează Kassandrei tricoul Stelei de la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni,...
Publicitate
Email: contact@clubulmedia.ro
Telefon: 0744525607
Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.
O publicatie marca Clubul Media.
- https://businessphilosophy.ro
- https://sportm.ro
- https://sportprofit.ro
- https://totceeaceeste.ro
- https://superprofit.ro
- https://www.toptabu.ro
- https://sportpesurse.ro
- https://focustolife.ro
- https://elennaq.com
- http://cronicaromana.eu/
- http://cotidianul.eu/
- https://chiromelu.blogspot.com/
- https://teodorchiriac.ro/
- https://victoriei35b.ro/
Recomandarea noastra:

