Connect with us

Emisiunea TV Business Philosophy

Actorul Victor Yila, despre industria muzicală în perioada COVID-19 – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 13 ianuarie, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe artistul Victor Yila, care este și lector universitar.

Victor va vorbi în cadrul emisiunii, care va fi moderată de Romeo Chiriac și Laurențiu Ciornei, despre impresionanta lui carieră artistică și despre situația industriei muzicale în perioafda COVID-19.

Victor interpretează majoritatea cântecelor autentice din folclorul românesc, dar si melodii proprii.

A debutat la Teatrul TV în piesa Mincinosul, în ’92, având emisiune în fiecare luni. Unde a jucat cu mari actori, printre care, Ștefan Iordache, Cornel Vulpe, Gheorghe Dinică sau Ștefan Bănică.

(Foto: Victor, alături de soția Oana și fetițele Miriam și Ines)

Apoi a trecut la Teatrul de Comedie unde a jucat timp de 18 ani în piese foarte mari, alături de Iurie Darie, Anca Pandrea sau George Mihăiță. Și a mai jucat 7 ani la Teatrul Național din Timișoara

De asemenea, ne-a făcut să râdem de fiecare dată în piesele pe care le-a interpretat la Grupul Vouă.

Victor este absolvent al Facultății de Geodezie, dar este și lector universitar. Predă de aproximativ 25 ani limba franceză, dar și economia la Universitatea Tehnică de Construcții București – FILS (Facultatea de Inginerie în Limbi Străine).

Tot în cadrul emisiunii Business Philosophy, terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica „Alegeri potrivite”.

 

 

 

 

Recent:

CULTURĂ1 day ago

Restograf dă startul celei mai mari competiții între restaurante din România

80 de restaurante, 10 categorii și o premieră: finala The Great Restaurant Battle se mută offline, iar publicul va decide...

ECONOMIC1 day ago

A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe

AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul...

PODCAST - Business1 week ago

Aplicația care penalizează acțiunile neconforme cu bunul simț și cu legea – Augustin Pleșea

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de academicianul Laurențiu Ciornei, a avut ca invitat pe filantropul Augustin Pleșea. 00:00:00...

ECONOMIC1 week ago

Domeniile Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026

Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în luna iulie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar...

SPORT1 week ago

Rareș Pieleanu a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour

Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața...

ECONOMIC2 weeks ago

AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna iulie 2026

AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna...

SPORT2 weeks ago

Jucătorii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția de rachete de la T.C. Curtea de Argeș

Jucătorii și oficialii de la Vitality Open Tour au vizitat colecția impresionantă de peste 200 de rachete de la T.C....

PODCAST Travel2 weeks ago

Cum sunt botezați românii în apele Iordanului sau cununați la Petra de ghidul Adel Mahadin

Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Romeo Chiriac, i-a avut ca invitați pe terapeuta Ileana Vlăduț și ghidul...

SPORT2 weeks ago

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour

Peste 100 de jucători din 17 țări vor participa la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care...

PODCAST - CSR1 month ago

#gofundkassandra: Trofee pentru Kassandra de la Hagi, Lucescu, Miatovic, Mutu, Marcel Răducanu, Gică Popescu și Tudorel Stoica

Fostul internațional Iosif Rotariu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy, informează sportm.ro. CAPITOLE: 00:30 –...

Publicitate

Recomandarea noastra: